Ce zicea prezidentul după ce a mulţumit presei că a dezvăluit implicarea fratelui său, Mircea, într-o “firmă dubioasă” şi-n zona armamentului? Că, “dacă-i mai face una ca asta, chiar nu mai candidează”. Poftim de vezi, a făcut-o iar! Mass-media vuiesc de o altă tevatură legată de numele Băsescu. Patru vapoare – 1.600 tone de rachete, obuze, TNT, aduse de prin Extremul Orient spre a fi distruse în România – manipulate aici de niscaiva băieţi deştepţi şi despre care gurile rele zic că parţial au fost reambalate şi vândute prin Africa unor organizaţii subversive.
Dincolo de mitocănia sa şi de controversate afaceri imobiliare, Mircea Băsescu şi-a extins preocupările zburând de la negustoria cu pui ori cateringul pentru americanii de la baza Mihail Kogălniceanu spre o sferă sensibilă: mişcarea armamentului, tehnica militară. Iscând suspiciunea că e un şperaclu pentru uşa fratelui său, preşedintele ţării şi al CSAT. “Uşă” pe care scrie nu doar fonduri uriaşe, ci şi siguranţă naţională şi impact extern.
Chestiunea nu poate rămâne neelucidată. Au dormit sau l-au îmbrobodit serviciile secrete pe Traian Băsescu? Acesta chiar nu ştie ce se întâmplă nici barem în propria familie? Există o încrengătură mafiotă de foste şi actuale grade mari, plus politicieni, disimulate în firme ceţoase? Nu-i de aşteptat ca DIICOT să facă lumină. Ar putea-o însă Parlamentul. În măsura în care nu-i format doar din palavragii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro