A nins la munte, la peste 1.200 de metri altitudine s-a aşternut un strat de zăpadă consistent și este ceaţă, iar salvamontiștii recomandă turiștilor să evite traseele mari din Munţii Bucegi, Ciucaş şi Baiului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

„Iarna s-a instalat la munte! La altitudini de peste 1.200 de metri, avem strat de zăpadă, ceaţă, vânt puternic, temperaturi negative şi în timpul zilei. Nu recomandăm parcurgerea traseelor turistice montane de altitudine din Bucegi, Ciucaş şi Baiului”, scriu, luni dimineaţă, oficialii Salvamont Prahova, pe pagina de Facebook.

Salvamontiştii recomandă turiştilor să evite traseele din Bucegi, Ciucaş şi Baiului

Aceştia le recomandă turiştilor să verifice pe portalul https://salvamontprahova.ro, dacă traseul pe care intenţionează să îl parcurgă este declarat închis sau este practicabil în sezonul de iarnă.

Luni este în vigoare un cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscolite, valabil în zona de munte a judeţelor Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa, Argeş şi Vâlcea.

„La altitudini de peste 1.000 m, temporar ninsorile vor fi intense şi viscolite (viteze ale vântului de 40… 55 km/h) şi se va depune strat de zăpadă, local de peste 10… 20 cm”, a transmis ANM.

Imagini cu zăpada de la munte, prima ninsoare din sezon

Duminică seara, zăpada se așternuse la Predeal, la Complexul Clăbucet.

La Sinaia, atât în oraș, cât și sus la munte, la cota 2.000, prima ninsoare a căzut duminică. Luni dimineață, temperaturile sunt negative, iar la cota 2.000 este vânt puternic.

„La Cota 1.400 sunt -2 grade Celsius, cer acoperit și vânt slab. Telecabina tronson 1 (Sinaia – Cota 1.400) începe programul cu public la 9.00 și funcționează până la 17.00. Gondola Sinaia și Gondola Carp sunt în revizie tehnică până joi, inclusiv”, informează Gondola Sinaia.

Și la Azuga a nins de duminică, iar șoferii care au plecat din Brașov au circulat în condiții de iarnă pe Valea Prahovei, pentru că a nins de la Azuga – Predeal – Timișul de Jos.

Ninsorile închid circulația pe o porțiune din Transalpina. Drumarii intervin

Iarna s-a instalat deja şi pe Transalpina, iar sectorul de drum cuprins între Rânca şi Curpăt va fi închis de astăzi, a anunțat CNAIR.

„Începând de luni, 11.11.2024, având în vedere condițiile meteo nefavorabile, se închide circulația rutieră pe Transalpina (DN 67C), între km 34+800 (Rânca) – km 79+200, (Curpăt). Amintim faptul că pe data de 1 iunie 2024, pe sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN 67C (Transalpina) s-a luat decizia redeschiderii doar pe timpul zilei, în intervalul orar 8.00 – 18.00”, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), luni, pe pagina de Facebook.

Luni dimineață, drumarii intervin cu material antiderapant pe DN73, jud. Argeș.

„Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pe toate sectoarele de drumuri naționale și autostrăzi din administrarea DRDP București unde se înregistrează ninsori sau precipitații și temperaturi scăzute. Circulați cu atenție și adaptați viteza la condițiile de drum!”, a transmis DRDP București.

Salvamont: Şapte persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Un număr de şapte persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, iar unele dintre ele au fost duse la spital, a anunțat, luni dimineață, Salvamont România.

Au fost două solicitări pentru Salvamont Cluj şi câte una pentru Salvamont Arad, Mureş, Satu Mare, dar şi câte un apel pentru judeţele Caraş-Severin, Vrancea, Hunedoara.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate şapte persoane. Dintre acestea, una a fost predată serviciului SMURD pentru transport la spital. Din păcate, a fost şi o persoană găsită decedată şi preluată de către Serviciul IML. S-au primit şi 13 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, transmit reprezentanţii Salvamont, pe pagina de Facebook.

Prognoza meteo pentru București, 11.11.2024 ora 8.00 – 12.11.2024 ora 10.00

Vremea se va menține rece. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, iar spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de lapoviță.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 1… 3 grade Celsius.

Urmărește-ne pe Google News