UPDATE ora 13:00 Și dealurile din Pasul Tihuța au fost acoperite de un strat gros de zăpadă. Potrivit meteorologilor, vremea se va încălzi aici începând de marți.
UPDATE ora 12:00 Duminică dimineaţă clujenii au avut o surpriză când au ieşit din case sau au privit pe ferestre. Afară a început să ningă ca în plină iarnă. Zăpada mieilor – prima ninsoare după „Babe” – a venit în acest an si la Cluj, unde temperaturile au scăzut spre zero grade duminică dimineaţă.
Stratul de zăpadă măsoara 30 de centimetri în Harghita, chiar dacă suntem în luna martie și dacă sudul ţării este dominat de vreme caracteristică anotimpului Primăvară.
Ninge abundent în Harghita, iar plugurile au ieşit din nou pe şosele, pe drumul spre Harghita-Băi, zăpada depăşind de 30 de centimetri.
Turiştii sunt încântaţi că pârtiile sunt în stare perfectă şi nu e deloc aglomerat, notează stiri.tvr.ro, care precizează că între Topliţa şi Borsec şi pe DN 13 B Gheorgheni-Bucin-Praid se circulă în condiţii de iarnă.
Și turiștii de la Rânca sunt încântați că încă au zăpadă bună de schi, la fel ca și la Poiana Brașov, sezonul acesta fiind unul dintre cele mai lungi și bune din ultimii ani pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de vânt, ploi şi ninsori, valabilă până duminică seară.