Meteorologii precizează că de luni de dimineață, până marți la ora 10:00, aria precipitațiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul și centrul țării.

În Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei treptat vor predomina ninsorile și local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă, transmite ANM.

În Banat, în sudul Crișanei și în centrul și sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitații mixte. În cursul nopții de luni spre marți (2/3 decembrie) și în dimineața zilei de marți, precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare se vor semnala și în regiunile sudice. Local vor fi depuneri de polei.

La munte va ninge și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor.

Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70…80 kilometri pe oră, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spații mai mici și în celelalte zone, cu viteze în general de 45…55 kilometri pe oră.

În prima parte a săptămânii din luna decembrie, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.

ANM a mai precizat că în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, informațiile vor fi actualizate.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News