Pe Ioana Băsescu am găsit-o, în urmă cu câteva zile, robotind de zor la amenajarea noului ei birou de notar public. “Cum m-aţi găsit? Nu sunt aici pentru presă”, au fost primele cuvinte cu care ne-a întâmpinat, surprinsă. Iniţial, nici nu am recunoscut- o. Mult mai slabă decât ne-o aminteam, nefardată şi îmbrăcată într-o cămaşă albă şi în blugi, Ioana părea o puştoaică de liceu. Iniţial, fata preşedintelui nu a vrut să stea de vorbă cu noi, însă după îndelungi insistenţe a cedat şi ne-a poftit înăuntru. Un hol mare, în stânga şi în dreapta căruia erau deschise uşile câtorva camere proaspăt zugrăvite – acesta este noul ei loc de muncă. Deocamdată, o bibliotecă şi un birou formau tot mobilierul. Şi flori. Unele îi fuseseră aduse chiar în acea dimineaţă de Maria Băsescu, mama.
«Iar o să mă certe mama că sunt nearanjată»
După ce le-a mirosit, tânăra ni s-a confesat, zâmbind: “Iar o să mă certe mama că sunt nearanjată”. Cât despre faptul că a renunţat la notariatul din Păuneşti – Vrancea, Ioana ne-a mărturisit: “Toată lumea a comentat când m-am mutat în Bucureşti. E normal să vreau să vin spre casă ca să-mi fac meseria. La ţară am câştigat… foarte multă exper i enţă. Sper ca aici să am succes în profesia pe care mi-am ales-o”, ne-a spus ea.
Cu toate că Ioana Băsescu a obţinut prin concurs dreptul de a profesa în Bucureşti de la jumătatea lui decembrie 2008, ea nu şi-a putut deschide biroul în Capitală. Şi asta deoarece, după concurs, notarii care au fost respinşi au depus contestaţii la Uniunea Naţională a Notarilor Publici. Abia pe 29 ianuarie ministrul justiţiei a semnat ordinul prin care Ioana Băsescu a fost numită notar în Capitală, iar pe 2 februarie Curtea de Apel Bucureşti i-a eliberat autorizaţia de funcţionare a cabinetului.
A muncit la ţară, în Păuneşti, judeţul Vrancea
Notar public de ţară din noiembrie 2006, Ioana a fost admisă pe 13 decembrie 2008 la concursul organizat pentru schimbarea sediului biroului notarial din Păuneşti, judeţul Vrancea, în Bucureşti. Nota obţinută: 8,70. La concurs s-au înscris 34 de candidaţi. Ioana a fost una dintre cele trei notăriţe care au câştigat. Fata cea mare a lui Traian Băsescu a devenit notar public în noiembrie 2006. Însă, pentru că n-a reuşit să ia note prea bune la admitere, a fost repartizată la ţară, în localitatea Păuneşti, judeţul Vrancea, unde şi-a deschis birou notarial la începutul anului trecut.
(fotografii: Cati Priţulescu)