Ai senzaţia că-ţi cunoşti corpul, dar acesta ascunde o mulţime de secrete. Ştiai, de exemplu, că în fiecare noapte, când dormi, creşti? Şi că dimineaţa descreşti, revenind la înălţimea ta obişnuită? Sau că amprenta limbii e diferită la fiecare persoană, la fel cum sunt amprentele digitale? Iată, mai jos, 35 de lucruri puţin sau deloc cunos- cute despre corpul uman, publicate într-o lucrare ştiinţifică a unui grup de cercetători americani şi preluate de site-ul descopera.ro.

1. ADN-ul unui om conţine 80.000 de gene.
2. Aşa cum amprentele digitale sunt unice, amprenta limbii fiecărei persoane e diferită faţă de a celorlalte.
3. Ne începem viaţa cu 350 de oase, dar, pentru că unele dintre ele se unesc în timpul creşterii, la maturitate mai avem 206.
4. Chiar dacă nu este la fel de sensibil precum cel al unui câine, nasul uman poate percepe până la 50.000 de mirosuri diferite.
5. Acizii digestivi prezenţi în stomacul uman sunt atât de puternici, încât pot dizolva zincul şi pot coroda oţelul.
6. Un plămân uman conţine peste 300.000 de milioane de vase capilare. Puse cap la cap, s-ar întinde pe o distanţă de 2.400 de kilometri.
7. Testiculele unui bărbat produc 10 milioane de spermatozoizi în fiecare zi – suficient cât acesta să poată repopula planeta în doar şase luni.
8. Oasele umane sunt le fel de rezistente precum granitul. Un os de mărimea unei cutii de chibrituri poate suporta presiunea unui bloc de nouă tone.
9. Cel mai mare organ al corpului uman e pielea. În timpul vieţii unui om, acesta pierde până la 18 kg de piele moartă.
10. Când doarme, un om creşte în medie cu 8 milimetri, pentru ca dimineaţa să revină la înălţimea iniţială. Motivul e simplu: forţa gravitaţională care acţionează asupra cartilagiilor.
11. Muşchii unui ochi se mişcă de circa 100.000 de ori pe zi.
12. În 30 de minute, corpul uman degajă suficientă căldură încât să poată fierbe 3,5 l de apă.
13. O picătură de sânge are nevoie de numai 30 de secunde pentru a face un circuit complet al corpului uman.
14. Ochiul uman percepe doar 90% din informaţiile pe care le primeşte.
15. Ovarele conţin aproximativ jumătate de milion de ovule. Doar 400 dintre ele vor avea ocazia de a da naştere unei noi vieţi.
16. Fiecare centimetru pătrat de piele conţine cel puţin 32 de milioane de bacterii.
17. Picioarele conţin peste 500.000 de glande sudoripare, care pot elimina 500 ml de transpiraţie pe zi.
18. În timpul unei vieţi, un om poate produce până la 24.000 de litri de salivă.
19. Un om poate rezista până la 40 de zile fără mâncare, 6 zile fără apă şi 6 minute fără aer. De asemenea, el rezistă, în mod normal, fără să doarmă 11 zile.
20. Capul unui copil cântăreşte cât un sfert din greutatea corpului acestuia.
21. Unghiile de la degetele mâinilor cresc, în medie, de şase ori mai repede decât cele ale picioarelor.
22. Aproximativ 50.000 de celule din corpul tău au murit şi au fost înlocuite chiar în timp ce citeşti acest articol.
23. Pentru a te încrunta, foloseşti 43 de muşchi ai feţei. Pentru a zâmbi, doar 17.
24. Din cele 206 oase ale corpului uman, mai mult de jumătate se află în mâini şi în picioare.
25. Inima unui om bate de aproximativ 3 miliarde de ori în timpul vieţii.
26. Orice persoană pierde, în medie, 100 de fire de păr pe zi şi peste 10 miliarde de particule de piele moartă.
27. Ochiul uman e capabil să distingă un milion de culori diferite.
28. Un om inspiră şi expiră de 23.000 de ori pe zi.
29. Fiecare om îşi îndoaie degetele de 25 de milioane de ori într-o viaţă.
30. Plămânul drept reţine, întotdeauna, mai mult aer decât cel stâng.
31. Numai în gură, un om are până la 40.000 bacterii.
32. Femeile clipesc de două ori mai des decât o fac bărbaţii.
33. Mărimea inimii unui om e egală cea cea a propriului său pumn.
34. Creierul uman generează într-o zi mai multe impulsuri electrice decât toate telefoanele mobile din lume la un loc.
35. În momentul naşterii, creierul unui copil conţine circa 14 miliarde de celule, număr care nu mai creşte până la sfârşitul vieţii. După vârsta de 25 de ani, creierul uman începe să piardă până la 100.000 de celule zilnic. După 50 de ani, creierul uman îşi reduce simţitor volumul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News