Vârsta înaintată şi modelul depăşit al aeronavei prezidenţiale oficiale pot zădărnici oricând prezenţa lui Traian Băsescu la întruniri importante, pot pune în pericol punctualitatea preşedintelui şi, de ce nu, viaţa lui şi a suitei sale. Aşa că alternativa la bătrânul Boeing 707 se numeşte BAE 146-200, se află la Romavia din 2007 şi e avionul de rezervă al lui Băse.
4380-246784-33.jpg
4380-246777-45basescu.jpg
Avionul de rezervă al lui Băsescu e mult mai nou decât Boeing-ul 707 “Carpaţi” cu care se deplasează de obicei preşedintele. Aeronava BAE 146-200 este fabricată în Marea Britanie, în 1994, şi este înmatriculată sub indicativul YR-BEA. Avionul, care poartă acum numele “Dobrogea”, se află la Romavia din luna februarie a anului 2007, în baza unui contract de leasing pe cinci ani cu o societate din Irlanda, United Jet. În prezent, acest tip de aeronavă nu se mai fabrică.

Primul zbor al avionului BAE 146-200, după ce acesta a ieşit pe poarta fabricii, a avut loc la 11 martie 1994. Aeronava pusă azi la dispoziţia preşedintelui a operat, până să ajungă în România, pentru zboruri comerciale ale companiei Meridiana Air, sub înmatricularea I-FLRO şi a avut o altă schemă de culori a fuselajului. Aspectul coloristic a fost schimbat odată cu intrarea avionului în dotarea Romavia.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Avionul are patru motoare

Avionul de rezervă al lui Băsescu are patru motoare, o capacitate de 100 de locuri pentru zborurile comerciale şi o autonomie de circa 2.000 de kilometri. Aeronava este folosită, în general, pentru zborurile de lungime medie. Au fost cazuri în care preşedintele a fost nevoit să folosească avionul de rezervă “Dobrogea” în locul bătrânului Boeing “Carpaţi”, situaţii determinate de unele defecţiuni importante apărute la acesta din urmă.

4380-246778-a.jpg
Bunăoară, la 11 decembrie 2008, atunci când Boeing-ul 707 nu a putut efectua zborul din cauza defectării transponderului, un sistem electronic esenţial pentru funcţionarea în deplină siguranţă a unui avion, Traian Băsescu şi o delegaţie oficială au fost transportaţi la Bruxelles de aeronava BAE, poreclită “Dobrogea”. Aceasta, pe care Romavia o ţine mai ales la dispoziţia şefului statului, a zburat însă şi cu alte delegaţii oficiale româneşti. Preşedintele foloseşte însă aeronava de rezervă şi în cazul în care avionul “Carpaţi” e în revizie, în situaţii în care delegaţia e mai restrânsă sau dacă zborurile sunt scurte.

Traian preferă totuşi bătrânul Boeing

4380-246780-45fotofront.jpgSurse din cadrul Romavia au declarat pentru Libertatea, sub protecţia anonimatului, că “preşedintele preferă folosirea Boeing-ului «Carpaţi», pentru că aeronava de rezervă fabricată în Anglia este mai mică, zboară mai puţin până la realimentare şi este echipată doar pentru curse comerciale.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Pe lângă faptul că, în ciuda vârstei sale, are destul de puţine ore de zbor efectuate până acum, vechiul avion prezidenţial are tot ce-i trebuie unui preşedinte şi suitei sale în materie de confort, cu mici excepţii, cum ar fi sistemul de televiziune în timp real”.

Aeronavele, asigurate cu 3 milioane de dolari

Conform ziarului Cotidianul, compania Romavia a plătit pentru asigurarea aeronavelor prezidenţiale româneşti peste 3 milioane de dolari americani, din 2008 până anul acesta. Sumele pentru care ar fi asigurate aceste avioane variază însă în funcţie de configuraţia aparatului de zbor. Astfel, Boeing-ul 707 ar fi asigurat pentru suma de 3.200.000 de dolari, iar avionul secundar, BAE 146-200, pentru 6.600.000 de dolari. Conform sursei citate, asigurarea avioanelor prezidenţiale a costat anul acesta 1.134.294 de dolari.

A transportat oi în Orientul Mijlociu

4380-246783-untitled19.jpg4380-246782-45emilconstantinescu.jpgAeronava “Carpaţi” a fost rechiziţionată de o companie canadiană care nu îşi putea recupera banii de la proprietarul avionului, TAROM. Situaţia a fost rezolvată personal de premierul Canadei, Cretienne, care, la rugămintea preşedintelui de atunci, Emil Constantinescu (foto), a făcut demersuri de a se ridica sechestrul de pe aeronavă. “Am găsit-o în Orientul Mijlociu, transporta miei şi oi dintr-o parte în alta. Se transformase în avion comercial”, a declarat recent Emil Constantinescu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI