Dacă alegeţi Canda veţi beneficia de foarte mult spaţiu. Aici o persoană dispune în medie de 2,5 camere într-o casă. Rata angajaţilor care lucrează mai mult de 50 de ore pe săptămâna este de 0,04%.

Suedia a obţinut un scor foarte bun în ceea ce priveşte poluarea aerului şi dotarea standard a locuinţelor şi apartamentelor. În frumoasa Suedie numărul de gospodării care nu sunt dotate cu grup sanitar indoor este egal cu zero.

Dacă eşti familist convins, sau îţi place viaţa şi-ţi doreşti să ajungi la 100 de ani, Noua Zeelanda este ţara pentru care trebuie să optezi. Aici speranţa de viaţa este de 80,4 ani, iar procentajul persoanelor care se pot baza pe prieteni ţi rude este de 97,1%.

Norvegia este una dintre ţările Europei cu cea mai scăzută rată a şomajului. Media plătită de oameni pe întreţinerea caselor este de 29 de dolari pe lună, iar persoanele angajate sunt într-un  procent de 75,31%.

Danemarca a reuşit să îţi mulţumească locuitorii în privinţa calităţii vieţii. Într-un sondaj de opinie, media cetăţenilor mulţumiţi de condiţiile de trai din această ţară a fost de 7,8 din 10. Mamicile sunt şi ele avantajate în Danemarca. Numărul femeilor care muncesc şi au copii încă la şcoală este de 77.5%.

America este cunoscută ca fiind ţara tuturor posibilităţilor. Mai mult decât atât americanii sunt apreciaţi pentru calitatea clădirilor, care sunt dotate cu facilităţi standard. În SUA nu există nicio gospodărie care să nu dispună de grup sanitar. De asemenea, şi liniştea şi rata criminalităţii pe străzi este de 5.2% la 100.000 de persoane.

Elveţia este ţara cu cei mai mulţi angajaţi,procentajul persoanelor care lucreaza fiind de 78,59%. Elveţienii se implică foarte mult şi în viaţa politică, lucru demonstrat de procentajul mare al votanţilor:49%.

Finlanda pare a fi ţara studenţilor şi tinerilor ce vor să petreacă timp citind şi studiind. Ţara  primeşte un mare plus la categoria timp liber, media timpului dedicat relaxării şi îngrijirii personale fiind de 15,95 ore pe zi. Un punct slab şi un dezavantaj pentru dezvoltata Finlanda este procentajul gospodăriilor care nu au toaletă în casă: 0,80%.

Olanda, tara lalelelor şi a florilor este foarte căutată pentru facilităţile clădirilor şi orelor de lucru. Şi rata angajaţilor cu vărsta între 15-64 ani este de 74,67%, în concluzie, găsirea unui loc de muncă nu este o dificultate. Numărul angajaţilor care lucrează mai mult de 50 de ore pe săptămână este de 0,01%.

Dacă doriţi să vă mutaţi într-o ţară „aerisita”, Luxemburgul este fruntas la această categorie.
În ceea ce priveşte violenţa şi crimele, procentul este destul de mic: 1,5 crime la 100.000 de oameni. Este un loc primitor pentru famiile tinere, care vor să înceapă viaţa în inima Europei economice.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News