Începem să scoatem mai puţini bani din buzunar

Veşti bune pentru români! În luna iunie, economia noastră a dat semne de redresare, iar dovada cea mai clară o reprezintă preţurile în scădere pentru prima dată în ultimii doi ani.

Luna trecută preţurile au fost mai mici cu 0,3% decât în mai. În timp ce alimentele au scos mai puţini bani din buzunarele noastre, la altele costurile au crescut, dar numai cu câteva procente. Acest lucru a făcut ca România să aibă pentru prima dată în ultimii doi ai o inflaţie în scădere, de la 8,41%, la 7,93%, conform datelor INS. Dacă până acum cartoful era cel care arunca inflaţia în aer, în iunie a costat cu peste 11 procente mai puţin. Şi pentru alte produse alimentare plătim mai puţin – fasolea a fost mai ieftină cu aproape un procent, iar lactatele, cu 0,79%.

Cele mai mari creşteri înregistrate în iunie faţă de mai

1. Fructe proaspete +2,19%
2. Transport aerian +2,02%
3. Telefon +2,01%
4. Servicii de poştă şi telecomunicaţii +1,52%
5. Autoturisme +0,75%

Cele mai mari scăderi înregistrate în iunie faţă de mai

1. Cartofi -1,9%
2. Citrice -2,32%
3. Fasole boabe -0,87%
4. Lactate -0,79%
5. Medicamente -0,03%

(Alexandra Ariciu)

Viaţa în Capitală, cea mai scumpă

Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”
Recomandări
Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”

Conform unui studiu realizat de firma de consultanţă A.T. Kearney, nu numai că viaţa în Capitală este cea mai scumpă, dar diferenţele între Bucureşti şi alte oraşe sunt mari. Costul vieţii în Iaşi şi în Cluj este cu 2,8%, respectiv 5,7% mai mic decât în Bucureşti, în timp ce oraşe ca Zalău se diferenţiază şi mai mult, cu până la 14%, iar Ploieştiul cu circa 12%.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Secretul gospodinelor din Maramureș pentru o piftie închegată și limpede. Cât timp trebuie să o lași la fiert, de fapt
FANATIK.RO
Secretul gospodinelor din Maramureș pentru o piftie închegată și limpede. Cât timp trebuie să o lași la fiert, de fapt
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Observatornews.ro
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI