Iată câteva perle de la Bac 2011:
Subiectul 2:
– „Posesia unei oglinzi frumoase este foarte importantă în viața unui om”
– „Idealul unui om și toate dorintele sale trebuiesc concentrate spre achiziționarea unei oglinzi stabile și bune”
– „Nici un om nu trebuie sa treacă prin viață fără a avea în folosință măcar o oglindă bună”
– „Oglinda trebuie să fie nelipsită din garderoba oricărui idealist”
– „Când te uiți în oglindă, te vezi pe tine, dar uneori mai vezi și alte lucruri, mobila”
– „Vampirii nu au reflexie în oglindă, deci, conform acestui citat, nu pot fi idealiști”
– „A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă și a avea o oglindă înseamnă a avea un ideal. Niciodata o desincronizare.”
– „Oglindă, oglinjoară, încotro merge această țară? Oglindă, Oglinjoara, nu mai bine plecăm toți afară?”
– „Nu sunt de acord cu acest citat, deoarece Nichita era femeie și se uita mult în oglindă”
– „Se stie că femeilor le place să se uite în oglindă, de aceea Nichita ne îndeamnă idealurile spre achiziția unui astfel de instrument reflectorizant”
– „Personal nu este de acord cu acest citat, deoarece nu sunt femeie ca Nichita să stau să mă cochetez, aranjez și fardez în oglindă ca o matrahulă”
– „Trebuie să ne privim atent în oglindă și să ne întrebăm: Oglindă, oglinjoară, trec și eu bacul în această vară?”

Subiectul 3 – O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale

– „Cetățeanul turmentat este reprezentat în lumea reală de omul obișnuit, adică bețivul român”
– „Misterioase sunt căile scrisorii pierdute”
– „Caragiale era un adevarat miștocar al secolului 17”
– „Putem spune că Caragiale e foarte actual, personajele cu proști și bețivi regăsindu-se în fiecare club de fițe din lumea noastră amară”
– „Zaharia Trahanache avea acest nume pus de Caragiale, deoarece se ocupa cu traficul de zahăr. În mod similar, Farfuridi desfășura afaceri cu farfurii, iar Iordache Brânzovenescu rula afaceri cu brânză”
– „După numele lui Brânzovenescu ne putem da seama că acesta era de la țară și avea rădăcini străvechi în cultivarea brânzei.”

Perlele elevilor au fost trimise redacției Libertatea de doamna Doinița, o profesoară de Limba și Literatura Română care dorește să-și păstreze anonim numele de familie.


Urmărește-ne pe Google News