Mai multe organizaţii non guvernamentale, ONG-uri, cer partidelor politice să nu mai pună pe liste la europarlamentare doar membrii de partid ci şi oameni neafiliaţi politic dar care, să corespundă unor criterii de moralitate sau competenţă europeană.
Astfel, organizaţiile cer ca viitorii candidaţi să aibă expertiză consistentă, abilităţi de comunicare şi negociere, integritate, susţinere politică, experienţă internaţională şi o prezenţă publică moderată. Politicienii aspiranţi la un mandat de eurodeputat ar trebui să nu fi fost implicaţi în scandaluri de corupţie, să nu fi fost urmăriţi penal, să nu fi promovat proiecte sau valori care contravin celor naţionale şi europene în materie de stat de drept şi să nu fi fost colaboratori sau angajaţi ai fostelor servicii de Securitate.
Mai mult, eurodeputaţii care vor fi aleşi în 25 mai nu vor avea voie să aibă un discurs xenofob, homofob, discriminatoriu, bazat pe ură. Cu toate că ONG-urile cer ca cei care nu sunt membrii de partid să poată candida,aceste fapt este imposibil, întrucât potrivit legii privind alegerile pentru Parlamentul European nu pot fi trecuţi pe listele de candidaţi, decât membrii unui partid politc. Aşa a fost în 2009, când euroalesul PDL Monica Macovei, a fost obligată să se înscrie în partidul condus de Vasile Blaga pentru a putea candida pentru un loc la Bruxelles.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI