Comentează«Să aibă veşnic impresia că l-ai aşteptat»
Când bărbatul tău vine seara acasă, trebuie să aibă veşnic impresia că l-ai aşteptat. Se bucură, atunci, că se termină repede pregătirile făcute pentru venirea sa şi i te poţi consacra, fără să alergi de colo până colo ca o nebună.
Convorbirile telefonice cu mămica, tăticu, tuşica, bunicuţa să le ai mai ales când e el la birou.
Când bărbatu-tău soseşte obosit acasă, nu-l sâcâi chiar din acel moment cu micile griji cotidiene. Lasă- l întâi să se odihnească şi să mănânce, iar după aceea poţi discuta cu el în toată liniştea orice fel de chestiuni.
Nu accepta invitaţii fără să-l fi întrebat şi pe el. Chiar dacă are timp, îl supără întotdeauna dacă nu îi ceri lui mai întâi părerea.
Atenţie mare la lucrurile lui!
Când îi atârni în cuier pantalonii, fii atentă ca dunga să se păstreze impecabilă.
Cămaşa-i favorită să fie întotdeauna spălată.
Cumpără, din când în când, câţiva butoni de guler. Se întâmplă ca, o dată pe lună cel puţin, să vină o zi când, cu un buton de rezervă, să salvezi o întreagă seară, tocmai când era gata să înjure că iar nu-şi găseşte butonul.
Niciodată să nu faci curat pe biroul lui!
Bărbatul nu trebuie sâcâit
Nu-l întreba dacă te iubeşte.
Să nu vezi într-însul pe bărbatul cel mai adorabil, cât timp eşti îndrăgostită de dânsul. Să nu vezi într-însul pe bărbatul cel mai rău, când eşti supărată. Ambele idei sunt greşite.
Pentru orice bărbat adevărat, slujba deţine locul dintâi… iubirea e secundară. Pentru orice femeie adevărată, iubirea e locul dintâi… slujba (sau profesiunea) e secundară. În momentele grele, să te gândeşti întotdeauna la aceasta.
Nu-ţi îngriji bărbatul astfel ca el s-o observe. Scuteşte-l de miile tale de poveţe. Nu prea îi place să-l îndrumeze altcineva.
Bate în uşă înainte de a intra în camera sa şi obişnuieşte-l şi pe el să bată la tine până a nu intra
Discuţii despre bani, cât mai rar
Când bărbatul tău şi-a pus pălăria şi pardesiul şi e gata de plecare, nu-l mai opri cu socoteli, ca şi cum s-ar fi întors acum acasă.
Vorbeşte-i foarte rar despre bani. Numai faptul că trebuie să câştige bani îi umple destul capul, aşa că nu vrea să i se mai pomenească despre ei. Dacă vrei să obţii ceva, apelează la mândria sau vanitatea sa. Vei avea aproape întotdeauna succes.
Nu-i înjura rudele, fiindcă, desigur, nici ale tale nu sunt mai bune.
Nu-i îngădui să-ţi facă daruri (nici mici, nici mari), ci alege-le împreună cu el, mai ales când susţine că nu se pricepe singur.
Lasă-l să vorbească şi spune întotdeauna “da”… căci după aceea tot faci ce vrei tu.
Nu-i lăsa lui în sarcină treburile pur gospodăreşti, ca de pildă plata chiriei, fiindcă, astfel, se va întâmpla să-ţi trântească într-o zi: “Aici eu trebuie să fac totul!”.
Şi o mică zvâcnire de independenţă..
Nu renunţa niciodată la profesiunea ta sau, cel puţin, păstrează- ţi o ocupaţiune secundară.
Femeia nu trebuie să meargă niciodată cu renunţarea până acolo ca să se dedice cu totul bărbatului şi copiilor, căci va veni o zi când se va pomeni singură şi nu trebuie să se creadă atunci o fiinţă de prisos.
Cum a apărut «eticheta»
Se pare că părinţii etichetei au trăit în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, la curtea regală din Franţa, unde a fost întocmită o listă de comportamente sociale adecvate, numită etichetă. Acest cod s-a răspândit apoi la celelalte curţi ale Europei.
Angajaţii băncii, nuntă cu aprobarea comisiei de etică
Regulile de conduită de acum 100 şi mai bine de ani, privite azi ca amuzante şi desuete, erau literă de lege în Banca Naţională. Digi24.ro a dezvăluit că toţi angajaţii, de la cel mai mărunt funcţionar până la şefi, erau obligaţi să respecte un regulament intern strict. De exemplu, directorul unei sucursale din provincie a fost aspru sancţionat pentru că a făcut pe jos drumul de acasă până la bancă, într-o zi însorită, în loc să ia trăsura, conform statutului său. Acelaşi cod prevedea că funcţionarii nu se puteau căsători fără aprobarea comisiei de etică a BNR şi că toţi angajaţii aveau obligaţia de a se perfecţiona. Guvernatorul BNR, care era, fără discuţie, imaginea instituţiei financiare, trebuia să locuiască în incinta băncii.
Şi manierele copiilor erau «reglementate»
Înainte vreme, nu doar adulţii se supuneau codurilor de conduită, ci şi copiii. Iată ce scria într-o cărticică dedicată manierelor celor mici, publicată în Franţa anilor 1900.
Copiii trebuiau să fie respectuoşi nu doar cu adulţii, ci şi între ei. O domnişoară educată nu avea voie să stea încruntată şi să se retragă într-un colţ cu păpuşa ei, când venea o altă fetiţă în vizită. Trebuia să fie veselă şi să-şi cheme noua prietenă la joacă. Să-i arate jucăriile ei, rochiţele, pantofiorii şi pălărioarele. Aşa se asigura că fetiţa musafir e fericită şi va arăta aceeaşi amabilitate când gazda îi întorcea vizita. Certurile pe păpuşi nu erau permise, cu atât mai puţin bătăile! Domnişoarele educate ştiau să împartă jucăriile şi să se poarte frumos…
În cazul băieţeilor, nu era impusă însă o conduită atât de… elegantă. Din contră! În cazul în care cel mai slab ori împiedicat copil din grup era umilit de ceilalţi, răzbunarea era încurajată, iar băiatul care aplica pedeapsa – de regulă, fratele celui năpăstuit – era felicitat. Când se jucau în casă cu prieteni de vârsta lor, sub supravegherea părinţilor, băieţii erau sfătuiţi să nu ţină mereu pentru ei cea mai bună jucărie sau cel mai bun rol într-un joc, ci să facă prin rotaţie, pentru ca toată lumea să fie fericită. Li se mai spunea să nu plângă sub nici o formă, dacă pierd la domino sau la jocul de cărţi.