Există un motiv pentru care cei doi frați au o atitudine atât de diferită față de exprimarea afecțiunii în public și nu totul se reduce la protocolul regal.
Gesturile de afecțiune făcute de Harry și Meghan ar putea avea legătură cu faptul că s-au logodit recent, a spus expertul Myka Meier pentru revista People.
Anunțul logodnei, în fața palatului Kensington
„Prințul Harry și Meghan fac gesturi atipice pentru un angajament roial, dar se pare că afecțiunea este binevenită în a arăta unitate și celebrare ale perioadei lor de logodnă. Nu există un protocol care să spună că nu îți poți arăta afecțiunea în logodne oficiale”, spune expertul.
Pe lângă faptul că Harry este, în acest moment, al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic, comportamentul familiei regale în public se poate adapta în funcție de eveniment.
Cuplul la primul angajament public în Nottingham
De curând, Casa Regală a anunțat oficial că Harry și Meghan se vor căsători în primăvara anului viitor. Cei doi formează un cuplu de peste un an și jumătate, dar au încercat să păstreze relația cât mai ferită de ochii lumi. Prima apariție publică a celor doi a fost în luna septembrie în Canada, când au mers împreună la Jocurile Invictus.
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Presa internațională, despre protestele din Capitală: „Fără târg de Crăciun în Piața Victoriei”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale