USL este la putere, controlează aproape tot ce mişcă în România şi totuşi liderii uniunii tună şi fulgeră împotriva sistemului opresiv din România. Ca şi cum nu Guvernul Ponta ar conduce România. Ca şi cum în fruntea Ministerului Justiţiei nu ar fi Robert Cazanciuc care este puţin rudă cu premierul. Însă liderii USL care au probleme cu justiţia şi-ar dori ca procurorii să ia poziţia ghioceului în faţa lor şi să le ceară scuze pentru că îi cercetează. Tocmai de aceea, unul din prietenii lui Radu Mazăre a cerut desfiinţarea DNA. Aşa vor putea şi ei dormi liniştiţi fără teama că se vor îmbolnăvi de inimă.
Exact acelaşi discurs l-a adoptat şi revoluţionarul primar al Constanţei care, de altfel, a vrut din prima clipă să le demonstreze procurorilor poziţia de pe care discută. Liderul PSD a venit echipat în costumul Che Guevara. În cazul în care nu se poartă cum trebuie pe anchetatorii i-ar putea paşte o revoluţie.
„Sistemul opresiv în România e mai rău decât acum 24 de ani, pe vremea lui Ceaușescu. E vorba despre un doctor care a fost moștenitorul bunicii sale și avea 300 mp si i-am dat în compensare. E un medic dermatolog din Constanța. Și mai e un nene care a avut tot așa 100 mp și i-am dat 60 mp, restul la Fondul Proprietatea. Cam asta știu eu. A început urmarirea penală, este același procuror care l-a ridicat pe domnul Constantinescu. Este autosesizare, nimeni nu a depus plângere”, a declarat Mazăre la ieşirea de la audieri.
Cel care a cerut desfiinţarea DNA este nimeni altul decât Nicuşor Costantinescu, după ce a fost adus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
„Am fost tratat ca un animal astăzi (…) Poliţia politică face ce vrea în România. Nu contează că-i USL la guvernare. DNA ar trebuie desfiinţat. Nu mai există nicăieri o asemenea structură”, a declarat Nicuşor Constantinescu după ce a ieşit din sediul DNA.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește-ne pe Google News