Potrivit studiului, strângerea pumnului drept, în mod repetat, stimulează memoria şi poate să îi ajute pe oameni să reţină mai uşor anumite informaţii. După aceea, atunci când vine momentul reamintirii acelei informaţii, pumnul stâng este acela care trebuie strâns.
Oamenii de ştiinţă cred că aceste mişcări activează acele regiuni cerebrale care joacă un rol cheie în procesele de înmagazinare şi de reamintire a informaţiilor.
Cum s-a ajuns la aceste concluzii?
În cadrul acestui studiu, voluntarii au primit o minge din cauciuc şi au fost rugaţi să o strângă în pumn cât pot de tare, înainte de a încerca să memoreze o listă cu 72 de cuvinte.
Ei au strâns din nou acea minge după câteva minute, înainte de a încerca să îşi amintească acele cuvinte.
Un grup a folosit mâna dreaptă în ambele ocazii, iar celălalt grup a folosit mâna stângă. Voluntarii din al treilea grup au strâns mingea în mâna dreaptă înainte de a memora lista de cuvinte şi apoi mâna stângă cu puţin timp înainte de a încerca să îşi reamintească cât mai multe din acele cuvinte. Persoanele din al patrulea grup au folosit mâna stângă în prima etapă a testului şi mâna dreaptă în a doua etapă. Voluntarii din al cincilea grup au ţinut mingea în mână în ambele etape, dar fără să o strângă.
Cei care au strâns mingea mai întâi în mâna dreaptă şi apoi în mâna stângă au fost aceia care şi-au amintit cele mai multe cuvinte.
Pe locul al doilea s-au clasat voluntarii care au folosit mâna dreaptă în ambele etape, iar cei care nu au strâns mingea deloc au obţinut un scor mai bun decât persoanele care au folosit în prima etapă mâna stângă.
Coordonatorul studiului, Ruth Propper, spune că este nevoie de o serie de teste suplimentare pentru a vedea dacă şi alte tipuri de memorie pot fi stimulate prin astfel de trucuri şi dacă aceste rezultate uimitoare se aplică şi în cazul stângacilor, potrivit Mediafax.

 
 

Urmărește-ne pe Google News