American European Marketing& Entreprises este, conform datelor înregistrate la Registrul Comerţului, cea mai tare companie românească. Are zero angajaţi şi profit cu 30% mai mare ca Petrom (cea mai mare companie românească), dar anul trecut nu a plătit nici un impozit aferent anului fiscal 2008. Şi se pare că nimeni nu s-a sesizat. Până acum, când în presă au apărut cifrele contabile ale acestei firme. La adresa unde are sediul social locuieşte o familie obişnuită, care abia acum a aflat cât de bogată ar trebui să fie, măcar din chiria percepută administratorilor firmei.
În această casă dărăpănată din comuna Fântâna, judeţul Braşov, are sediul social firma cu cel mai mare profit din România |
Cornel Ionescu, administratorul general al companiei, nu a vrut să dea amănunte despre afacerile pe care firma le are în România. “Nu oferim informaţii- cheie la telefon”, a declarat Ionescu pentru jurnaliştii de la hotnews. ro. Însă, pe hârtie, Ionescu este, la ora actuală, cel mai bogat român, pentru că acţiunile deţinute de el la companie valorează circa 4 miliarde de euro (Dinu Patriciu, aflat pe primul loc în topul miliardarilor români, are o avere estimată la doar 2,2 miliarde de euro). American European Marketing& Entreprises, care apare ca acţionar la mai multe societăţi din Statele Unite ale Americii şi din Germania, a intrat în atenţia organelor de control din aceste ţări, iar acum şi Fiscul românesc a demarat o anchetă.
Citiţi în Libertatea de mâine de ce a intrat compania în atenţia Fiscului din trei ţări
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!