În iunie 2022, judecătorul Marius Iosif de la Curtea de Apel București a anulat sesizările depuse de mai multe persoane care cereau o analiză din partea CNATDCU (n.red. Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare ) asupra suspiciunilor de plagiat din doctoratul liderului PNL Nicolae Ciucă.

Judecătorul care a dat prima decizie s-a pensionat

Decizia oferită de judecătorul Marius Iosif la momentul respectiv a avut un impact decisiv asupra cursului pe care scandalul privind teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă trebuia să îl aibă. CNATDCU nu a mai putut și nu mai poate să verifice teza de doctorat a liderului liberal, care acum aspiră la fotoliul de șef al statului. Ulterior verdictului dat de Curtea de Apel București, CNATDCU și-a pierdut prerogativele de a mai verifica doctorate.

G4Media.ro a dezvăluit, în urmă cu doi ani, repartizarea dosarului privind anularea sesizărilor s-a făcut printr-o procedură suspectă de fraudare a acestui sistem, teoretic aleatoriu. Legăturile lui Marius Iosif cu PNL sunt strânse, magistratul fiind numit în înalte funcții publice din PNL de-a lungul timpului. De exemplu, a primit posturi de conducere în Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor.

La distanță de o lună după sentința pe care a dat-o în cazul lui Nicolae Ciucă, Marius Iosif s-a pensionat. La momentul acceptării cererii sale de către Consiliul Superior al Magistraturii, Iosif urma să încaseze o pensie de 21.885 lei lunar.

Ce spune ÎCCJ despre sentința oferită de Marius Iosif în favoarea lui Nicolae Ciucă

La un an după pronunțare, Înalta Curte a făcut publice motivele pentru care a întors decizia lui Iosif din iunie 2022, de la Curtea de Apel București. Prin decizia nr. 4909 din 31 octombrie 2023, completul de judecată din cadrul ÎCCJ a stabilit că acesta a catalogat sesizările de plagiat drept ”acte administrative”, ori acestea erau „simple operațiuni tehnice”. „În mod eronat, prima instanță a anulat toate adresele contestate, analizându-le din punct de vedere al condițiilor de legalitate care vizează actele administrative”, se scrie în decizie.

Completul de la ÎCCJ a subliniat că, în conformitate cu legea, doar actele administrative produc efecte juridice, în timp ce „adresele anulate de către prima instanță prin care sunt înaintate sesizările primite nu dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice, astfel că nu pot fi analizate ca fiind acte administrative. (…) Nu adresa de înaintare prin care este verificată strict formal sesizarea depusă este cea care produce efecte juridice, ci decizia finală a CNATDCU care atestă că nu au fost respectate standardele de calitate sau de etică profesională, inclusiv în ceea ce priveşte plagiatul”.

Prin urmare, magistrații au decis că „în cazul dedus judecății, intimatul-reclamant (Nicolae Ciucă n.r.) nu a contestat, așa cum prevăd dispozițiile legale mai sus citate, decizia CNATDCU, iar în cadrul acestei acțiuni și actele premergătoare emise, ci a contestat exclusiv adresele de înaintare care nu au calitatea de acte administrative. În concluzie, Înalta Curte apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de drept material (…)”.

Urmărește-ne pe Google News