De altfel, ICCJ vrea să finalizeze dosarul „Gala Bute” în 13 aprilie. Astăzi, avocații și procurorul de şedinţă trebuie să fie pregătiți pentru pledoariile finale, dar înainte de asta în sala de judecată ar urma să fie audiaţi Rudel Obreja, Tudor Breazu, precum şi omul de afaceri Adrian Gărdean, ultimul fiind martor-denunţător în dosar.

Elena Udrea se află în prezent în Costa Rica, unde a fost fotografiată alături de Alina Bica, fostă șefă a DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism), iar la termenul anterior a anunţat prin avocaţii săi că doreşte să dea o declaraţie în cadrul procesului, însă nu se poate prezenta, deoarece este însărcinată, iar medicii i-au recomandat să nu se deplaseze.

În umă cu ceva timp, Elena Udrea anunța că este însărcinată cu iubitul ei, Andrei Alexandrov, ea urmând să aibă gemeni băieți. Din păcate, Elena Udrea a pierdut unul dintre copii.

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, deși ea cerea să fie achitată.

În acelaşi dosar, Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare.

Gabriel Resources a primit încă o sentință defavorabilă în România. Ce se întâmplă cu acțiunile sub sechestru ale companiei canadiene
Recomandări
Gabriel Resources a primit încă o sentință defavorabilă în România. Ce se întâmplă cu acțiunile sub sechestru ale companiei canadiene

Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a primit un an şi şase luni cu suspendare, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.

ÎCCJ a mai decis ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane de euro despăgubiri.

Instanţa a mai dispus atunci ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei.

Potrivit Direcției Naționale Anticorpuție (DNA), Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume, Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

Două ținte de mici dimensiuni, identificate în spațiul aerian de la Marea Neagră. Suspiciuni de război electronic împotriva României
Recomandări
Două ținte de mici dimensiuni, identificate în spațiul aerian de la Marea Neagră. Suspiciuni de război electronic împotriva României

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la ‘Gala Bute’, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja, scrie Agerpres.



CITEȘTE ȘI… VIDEO EXCLUSIV/Povestea din spatele hainelor lui Celentano din Las Fierbinți. Stilista Monica Florescu a muncit din greu pentru a obține efectul de „murdar”



 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Știrileprotv.ro
Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Orașul din România asemănător cu cele din Germania. Mai multe clădiri din el au fost reabilitate și își recapătă încet strălucirea de pe vremuri
FANATIK.RO
Orașul din România asemănător cu cele din Germania. Mai multe clădiri din el au fost reabilitate și își recapătă încet strălucirea de pe vremuri
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
GSP.RO
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
Leguma considerată superaliment, dar de care nu au auzit mulți români. Este bogată în vitamina C și topește kilogramele în plus
FANATIK.RO
Leguma considerată superaliment, dar de care nu au auzit mulți români. Este bogată în vitamina C și topește kilogramele în plus
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Financiarul.ro
WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Observatornews.ro
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI