Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au analizat cererile avocatului Doru Trăilă, precum și documentația depusă de acesta.
Instanța nu vede statutul de refugiat
Instanța a spus, după deliberări, că Alina Bica nu este refugiat politic în Costa Rica, așa cum a susținut apărarea acesteia, ci doar solicitant pentru acest statut.
„În raport de amânarea pe motive medicale, lumbago cu sciatică, nu se justifică amânarea. Respingem cererea de declarare nepublică a ședinței de judecată.
ICCJ constată că Alina Bica nu are statutul de refugiat, ea are un carnet provizoriu prin care cere acest statut, valabil până la 30 ianuarie 2019. Respingem cererea de audiere prin videoconferință”, a stabilit instanța supremă.
Tot vineri, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să trimită o adresă la DNA pentru a se comunica în ce a constat sprijinul de specialitate al SRI și să se facă trimitere la actele întocmite.
Termenul final în acest dosar, la care se vor asculta pledoariile acuzării și apărării, va avea loc în 16 mai.
Ea a depus în instanță o cerere de amânare a judecării procesului în cazul său, la fel ca și Alina Bica.
După deliberări, la acel moment, alți judecători ICCJ au constatat că Elena Udrea nu are calitate pe care o invocă, respectiv că nu are statut de refugiat politic în Costa Rica. Judecătorii au stabilit atunci că Elena Udrea este doar solicitantă a unui azil politic și au dispus continuarea judecării procesului în cazul său.
„În ce privește audierea la distanță, din înscrisurile prezentate, emise de autoritățile din Costa Rica, nu rezultă că a primit statutul de refugiat politic, ci doar că formulat o solicitare către autorități”, au spus judecătorii în sală, la termenul din 13 aprilie.
Citește și:
Retrocedare de 25 de hectare în Sectorul 2. Stadionul echipei Juventus Colentina și Parcul Motodrom rămân la Primăria Capitalei, proprietarul va fi despăgubit