ICE Dunărea – fabrica de valută a lui Ceaușescu și a primilor milionari cu legături în Securitate. Cine a învârtit miliardele de dolari din conturile firmei

Multe documente au dispărut, iar cei care au coordonat primele anchete proveneau tot din vechile structuri comuniste sau securiste. Cert este că primii îmbogățiți de după Revoluție provin dintre cei care au făcut parte din mașinăria ceaușistă de făcut valută. Practic, ICE Dunărea este una dintre sursele primare a corupției din România postrevoluționară.

Obsesia lui Ceaușescu: cât mai multă valută pentru plata datoriilor

ICE Dunărea a fost înființată în anul 1982, în cadrul Centrului de Informații Externe (CIE), chiar la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu. Acesta primise mai multe informări de la Securitate despre cazuri de subminare a economiei naționale în rândul unor înalți funcționari din domeniul comerțului exterior. Securitatea l-a „îmbrobodit” pe dictator că ar fi mult mai eficient ca ea să pună mâna pe comerțul exterior, astfel încât funcționarii corupți să fie înlăturați, iar valuta să fie „controlată”.

Recomandări

Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”

La data înființării ICE Dunărea, șeful CIE era generalul Nicolae Pleșiță (decedat în 2009). Adjunctul său, Aristotel Stamatoiu (decedat în 2016) a fost primul director al întreprinderii de comerț exterior.

Obiectivul ICE Dunărea era să producă, prin mijloace economice, cât mai multă valută. Pentru asta, ICE Dunărea efectua exporturi independent și ajuta cu informații alte întreprinderi de comerț exterior, contra unui comision. 

Conform declarațiilor lui Pleșiță, ICE Dunărea trebuia sa obțină valută, peste ceea ce negociau firmele de comerț exterior. Veniturile din această activitate se constituiau într-un fond separat care ar fi fost folosit numai pentru plata datoriei externe a României şi pentru investiții strategice.  

ICE Dunărea coordona practic exportul majorității bunurilor din România din dorința lui Ceaușescu de a rambursa, cu orice preț, datoria externă.

Înfometarea populației pentru plata datoriei

Și înainte de înființarea ICE Dunărea, pe lângă diverse ministere, funcționau peste 20 de întreprinderi de comerţ exterior. Dar acestea se mișcau greoi și erau considerate nerentabile pentru că nu aduceau aportul valutar dorit de conducerea comunistă.

Eficiența ICE Dunărea poate fi legată și de declanșarea crizei de bunuri din România comunistă care a început să se manifeste sever la începutul anilor 1980, adică chiar în perioada înființării întreprinderii Securității.

Recomandări

România va închide 40 de puncte de trecere a frontierei, după aderarea la Schengen. Ce se va întâmpla cu personalul

Pentru cine nu își amintește sau nu a trăit acele vremuri, trebuie spus că, de-a lungul anilor 1980, pentru achiziționarea unui autoturism Dacia sau a unui televizor color, oamenii așteptau la rând ani de zile pentru că nu se găseau, acestea fiind toate exportate.

Și chiar dacă nu intra în atribuțiile ICE Dunărea exportul de produse agroalimentare, Securitatea a contribuit din plin la penuria de alimente și de alte bunuri esențiale care era tot mai acută, iar raționalizarea acestora devenise o practică comună. Rafturile magazinelor erau frecvent goale, iar cetățenii erau nevoiți să stea la cozi ore în șir pentru a cumpăra produse de bază precum pâine, carne, lapte, ouă și zahăr. Iar combustibilul era raționalizat și el. 

Organigrama ICE Dunărea

Istoricul Mădălin Hodor, actual vicepreședinte al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, este singurul cercetător care a reușit să mai pătrundă în tainele ICE Dunărea. 

Recomandări

De ce a primit Mario Iorgulescu pedeapsa maximă pentru ucidere din culpă. Judecătorii invocă „gravitatea deosebită a faptei”, dar și „lipsa de asumare”

El a dezvăluit că întreprinderea de comerț exterior era organizată pe servicii, ca orice unitate a Securității. După ce a studiat arhivele, Hodor a concluzionat că ICE Dunărea (cu indicativul militar UM 0107) era compusă din șase astfel de servicii, fiecare corespunzând unei ramuri a economiei naționale. 

Dunărea deținea și un serviciu propriu de navlosire (transport marfă) și un compartiment special pentru vânzări armament. 

Astfel, organigrama ICE Dunărea cuprindea câte un serviciu arondat fiecărui minister și care coordona firmele de comerț exterior din cadrul acestuia. 

De Ministerul Industriei și Construcțiilor de Mașini se ocupa Serviciul 1 care coordona exporturile Arcom, Autosport, Universal Tractor, Mecanoexport, Uzinexport, C.N.A., Tehnoimport, Romagrimex și Romconsult (exporturi de vagoane, tractoare, autoutilitare etc).

Serverviciul 2 avea în colimator Electroexport, Electronum, Mașini Export-Import, ICECoop ale Ministerului Industriei de Construcții Mașini Unelte, Electronice și Electrotehnice (exportau mașini-unelte, motoare electrice, aparataj electronic, diamante sintetice, frigidere, televizoare).

Pe lângă Ministerul Industriei Chimice și Petrochimice, ICE Dunărea crease Serviciul 3 care coordona exporturile de îngrășăminte, PVC, azotat de amoniu cele ale Chimimport sau Danubiana.

Serviciul 4, arondat Ministerului Industriei Metalurgice, vedea de bunul mers al exportului de tabla, blocuri de aluminiu, oțel și armament prin Metalimport, Terra și Romtehnica.

Exporturile de confecții, tricotaje, articole casnice, marochinărie și sticlarie ale  Ministerului Industriei Ușoare prin Arpimex, Confex, Romanoexport, Romsit și Dunărea erau supravegheate de Serviciul 5.

Și, în fine, Serviciul 6 al Ministerului Industriei Lianţilor şi Materialelor de Construcţii cu exporturi de cherestea, mobila, ciment, hartie prin Tehnoforest, Exportam, Vitrocim și Ilexim.

Tot Mădălin Hodor spune că fiecare serviciu din ICE Dunărea avea un off-shore prin care își desfășura activitățile comerciale. Contractele se făceau direct sau prin firmele off-shore create special. Valuta se muta prin conturi tranzitorii (numite TN) și majoritatea acestora erau create prin Banca Română de Comerț Exterior (care va deveni Bancorex după 1990).

ICE Dunărea percepea un comision pornind de la 4% până la 14% pentru orice operațiune comercială derulată prin ea. Aceștia erau efectiv banii Securității pentru că erau depuși într-un cont separat al Direcției Securității Statului deschis tot la BRCE. 

Pe lângă banii obținuți din comisioane se adăugau realizările propriului serviciu AVS (condus în 1989 de către Constantin Anghelache, unchiul fraților Ionuț și Robert Negoiță) care se derulau prin conturi OVS (Operațiuni Valutare Speciale).

La fel se proceda cu tranzacțiile comerciale pe care ICE Dunărea le făcea pe piața internațională. 

Theodor Stolojan viza contractele ICE Dunărea

Contractele ICE Dunărea erau vizate de Direcția Valutară din Ministerul de Finanțe, direcție condusă între 1982 și 1987 de Theodor Stolojan, iar ofiţerii de securitate întocmeau anual rapoarte, în exemplar unic, care ajungeau direct la Ceaușescu.

În ultimii ani, activitatea ICE Dunărea nu s-a limitat doar la exporturi. Produsele românești nu prea mai erau căutate pe piață, calitatea acestora fiind din ce în ce mai slabă, și erau tot mai greu de vândut. Așa că, până la obținerea valutei, se făceau diverse schimburi de mărfuri, bartere. Erau exportate mașini sau utilaje într-o țară care dădea la schimb un alt produs, pe care ICE Dunărea îl vindea mai departe în altă țară. 

Astfel, ICE Dunărea începuse să acționeze ca orice operator de import-export pe piața internațională. „Cumpăra și vindea de peste tot în lume. Orice fel de marfa. Sub embargo sau nu. Ilegal sau nu. Contra comision.”, dezvăluie Hodor.

Afaceri de sute de milioane de dolari, zero în conturi

Tot Hodor a găsit prin arhive și evoluția realizărilor la export și a încasărilor ICE Dunărea. Dacă în 1983 planul de încasări era de 400 milioane de dolari, iar realizările au fost de 455,5 (doar ICE Dunărea încasând 309,6 milioane), în anul1987 planul impus de Ceaușescu ajunsese la 700 milioane, cu realizări de 720 (665,1 milioane fiind încasate de Dunărea). 

Mădălin Hodor a găsit că anul 1988 a adus pentru ICE Dunărea câștiguri de 850 milioane de de dolari, iar pentru 1989 se preconiza depășirea sumei. Iar, pe parcursul ultimului an de comunism, ICE Dunărea încheiase contracte cu o valoare de circa 200 milioane de dolari, bani ce urmau să fie încasați la începutul lui 1990.

În total, aportul ICE Dunărea la plata datoriei externe (de la înființare până la închidere) ar fi fost de 4,372 miliarde de dolari. Însă, suma produsă se poate să fi fost mult mai mare.

Nu se știe câți bani erau cu adevărat în conturile ICE Dunărea la sfârșitul anului 1989 având în vedere că datoria României era plătită, iar compania securistă avea motoarele turate la maximum.  

Cert este că, imediat după Revoluție, în conturi s-a găsit doar mărunțiș. Mai precis, în aprilie 1990 când a fost lichidată ICE Dunărea s-au găsit 20 de dolari, 15 franci și niște mărunțiș în valută exotică. 

Rolul lui Mugur Isărescu în verificarea banilor ICE Dunărea

Cel care a semnat documentele de control financiar la ICE Dunărea și constata ca totul este în regulă a fost Mugur Isărescu (veșnicul guvernator al BNR). Acum patru ani, CNSAS susţinea că guvernatorul Mugur Isărescu a activat ca informator în perioada 1979 – 1989, furnizând fostei Securităţi, sub numele „Manole”, informaţii prin care denunţa activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum și comentarii negative la adresa nivelului de trai din România.

De altfel Isărescu a vegheat și asupra căutării banilor lui Ceaușescu (o nălucă inventată de noua conducere „emanată” de Revoluție) fiind, între 1990 și 1991, președintele Comisiei guvernamentale pentru identificarea și recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către Nicolae Ceaușescu și colaboratorii săi. Deși nu au găsit conturile fostului dictator, cercetările comisiei nu au acroșat nici activitățile ICE Dunărea.

Desființarea ICE Dunărea

Pe 26 decembrie 1989, în urma unui decret semnat de Ion Iliescu, DSS și toate unitățile din subordine treceau sub controlul MApN. Astfel, ICE Dunărea, care la acea dată avea 137 de angajați (dintre care 115 ofițeri, 10 subofițeri şi 12 civili, cea mai mare parte a ofiţerilor lucrând sub acoperiri comerciale în Occident) a fost trecută provizoriu sub tutela ICE Romtehnica. 

Toți cei care au condus ICE Dunărea au fost trecuți în rezervă și apoi reciclați după revoluție. Generalul maior Aristotel Stamatoiu (primul șef) a fost trecut în rezervă pentru „fapte incompatibile cu calitatea de ofiţer” și înlocuit la șefia CIE, în ianuarie 1990, de Petre Roman, cu generalul Mihai Caraman (vestitul spion infiltrat de Securitate în Franța, în anii 60, șef al noului SIE până în 1992, decedat în vara acestui an). 

Gen. lt. Epifanie Amohnoaie (al doilea șef, decedat în 1998), colonelul Gheorghe Bădiță, colonelul Constantin Gavril au fost și ei trecuți în rezervă. Important a fost și colonelul Constantin Rotaru care era adjunct al șefului ICE Dunărea în 1989.

Cei demiși nu au fost lăsați de izbeliște, pentru că, după 1990, generalul Amohnoaie va coordona firmele lui Sorin Ovidiu Vântu, iar Constantin Rotaru (care la ICE Dunărea se ocupa cu promovarea la export a produselor din gama construcțiilor de mașini) a lucrat până în 1994 la SIE, apoi la Corporația pentru Cultură și Artă Intact patronată de Dan Voiculescu. 

Devenit general, Rotaru a fost reîncadrat director adjunct al SIE (1999-2005), apoi a ajuns director la Romaqua Group, companie în care se regăsesc mai mulți foști ofițeri de Securitate inclusiv de  la ICE Dunărea.

De altfel nici Dan Voiculescu nu a fost străin de ICE Dunărea el conducând, din 1982, offshore-ul cipriot Crescent, una dintre cele mai active firme cu care colabora întreprinderea securistă. 

Crescent a fost acuzată în mai multe rânduri că ar fi beneficiat de sume colosale din conturile ICE Dunărea și că, de fapt, era firma Securității. Înainte, Voiculescu fusese economist la întreprinderile de comerț exterior Tehnoforestexport și Vitrocim.

Probabil că mult mai mulți foști angajați și colaboratori ICE Dunărea au avut, după răsturnarea comunismului, un destin capitalist prosper. Dar, din păcate, așa cum s-a precizat mai sus, după 35 de ani, tot nu se cunoaște lista completă a acestora.

În căutarea banilor dispăruți

Revenind la banii ICE Dunărea aflați în conturi la sfârșitul anului 1989 există mai multe ipoteze.

Cea adoptată de statul român și cea mai puțin plauzibilă este că nu au existat bani în conturi și că toate comisiile și anchetele s-au desfășurat corect deși se bazau în special pe declarațiile unor foști securiști sau lucrători la ICE Dunărea.

Însă, arhiva BRCE (Banca Română de Comerţ Exterior), unde ICE Dunărea avea conturile, s-a dovedit a fi incompletă, multe documente dispărând. Vinovații ar fi fost persoanele nou numite la conducerea băncii după revoluție, în special Răzvan Temeșan (decedat în 2020), considerat groparul Bancorex.

În ianuarie 90, Vasile Voloseniuc a fost numit, prin decret CFSN, președinte al Băncii Române de Comerț Exterior (viitoarea Bancorex). Conform informațiilor publicate în presă, și Voloseniuc lucrase la ICE Dunărea, alături de Gheorghe Crăiniceanu, devenit și el vicepreședinte al BRCE și de Dan Pascariu, fost vicepreședinte pentru operațiuni internaționale al BRCE. 

Conform istoricului Alex Stoenescu, BRCE a acordat la început credite preferențiale, pe criterii clientelare, în baza unei liste cu persoane de încredere dintre colaboratori ai fostei Securități, pentru ca aceștia să devină pilonii noii economii naționale care beneficiau de programul de transfer al avuției naționale. Cam cum s-a întâmplat în Rusia după căderea URSS.

Mădălin Hodor intră în detalii: „După ce a fost pitită în Romtehnica (pentru că Securitatea trecuse la MApN) ICE Dunărea a fost desființată în aprilie 1990. Conturile și activele au rămas la BRCE (viitoarea Bancorex). Banii din TN-uri, milioane de dolari, au rămas în TN-uri acolo până când a trecut pericolul apoi au început să fie aduși ușor-ușor înapoi prin Bancorex. Și introduși în circuitul bancar intern. 

Apoi au fost distribuiți către politicieni, securiștii rămași în servicii, oameni de afaceri prietenoși cu puterea, magistrați, polițiști, funcționari. 4.800 de persoane au primit împrumuturi de la Bancorex. Când Bancorex a dat faliment creditele neperformante generaseră o pierdere de aproximativ 2,4 miliarde de dolari.

Practic, banii ICE Dunărea recuperați prin Bancorex și dați către toată lumea au fost declarați pierduți. 2,4 miliarde de dolari, aprox. 10% din PIB-ul României la data respectivă au fost trecuți la datoria publică. Pe care o plătim și astăzi cu toții.”

Astfel, după Revoluţie, ofiţerii responsabili de ICE Dunărea şi care ştiau în ce conturi sunt banii ţării au ajuns să conducă firmele noilor oameni de afaceri.

Banii ICE Dunărea furați din Bancorex sau din alte conturi din străinătate au devenit punctul zero al corupției din România, corupție cu care ne luptăm și azi. 

Ultimul „tun” de 200 de milioane de dolari

De modul în care s-au „evaporat” banii de la ICE Dunărea ne putem face o imagine și din felul în care s-au închis contractele aflate în desfășurare la sfârșitul anului 1989. Contracte pentru care plata a fost făcută după căderea regimului comunist. Cele câteva sute de milioane aflate „pe drum” ori nu au mai ajuns niciodată în România, ori au fost sustrași din conturi după schema descrisă mai sus. E vorba de aproximativ 200 de milioane de dolari.

Cel mai bine a prezentat această situație chiar Dan Voiculescu, în 2008, în fața Comisiei parlamentare de anchetă referitoare la conturile lui Nicolae Ceaușescu: „Ce s-a întâmplat la momentul în care a fost Revoluția? Fluxul de mărfuri era în mişcare, el nu s-a oprit pe data de 19 decembrie sau pe 21, poate pe data de 19 era un vapor încărcat cu tablă, care pleca spre America.

Tabla aia era a lui Metal Export-Import. Metal Export-Import nu a dispărut pe 20 decembrie, a preluat-o Armata, nu știu cine a preluat-o, în evidențele lui Metal Export-Import figura vasul, marfa asta era a statului român (…). Statul român o avea înregistrată ca livrată, deci nu se putea să nu vină banul, pentru că s-ar fi putut să vină banii dacă Metal Export- Import ar fi dispărut, și nu ar mai avea cine să ceară banii.

În schimb, e posibil ca Metal Export Import să fi avut un reprezentant în Olanda, care ar fi avut așa-zisele avansuri spre decontare. Sume mici. Și în momentul Revoluției să fi zis «eu nu mai mă duc în România și nu mai dau nici banii». Repet nu pot fi sume mari, pentru că sumele mari aveau în spatele lor mărfuri și mărfurile când plecau din port aveau documente.

BRCE-ul a continuat activitatea, a încasat toți banii, dacă s-au scurs printre degete niște bani, sumele nu puteau fi mari, nu stăteau sume mari în conturi personale, sau în contul unei persoane. Nu avea cum. Totul era al statului.”

Istoricul Mădălin Hodor spune că „ICE Dunărea a realizat conform propriului bilanț din anul 1988 câștiguri de 850 milioane dolari. În 1989 se preconiza depășirea cifrei. Circa 200 milioane de dolari erau contracte realizate de ICE Dunărea în 1989, dar banii urmau să vină la începutul lui 1990. Au venit, n-au mai venit? Cine știe?”.

Speranța de a se face lumină în cazul ICE Dunărea s-a aflat în arhiva SIE pentru că restul arhivelor s-au dovedit a fi incomplete. Emil Constantinescu, pe când era președinte, a dorit desecretizarea acesteia. Însă, revenit la Cotroceni, Ion Iliescu a anulat hotărârea, resecretizând documentele. Următoarea încercare a avut loc în 2013, la solicitarea lui Traian Băsescu, dar premierul de atunci, Victor Ponta s-a opus. Abia un an mai târziu, în 2014, arhiva ICE Dunărea a ajuns la CNSAS. Mai precis, ce a mai rămas după 25 de ani de la Revoluție din ea.

Urmărește-ne pe Google News

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.