Minunile se tin lant la Craiova

Auzind de minunile savarsite de icoana, zeci de persoane au incercat sa o fure, insa fara nici un rezultat. „Au furat absolut orice se putea lua din biserica, insa niciodata nu au reusit sa fure icoana Maicii Domnului”, spune preotul Petre Mocanu.
Cunoscut ca fiind unul dintre cele mai primitoare lacasuri ortodoxe de rugaciune, Catedrala este asaltata in fiecare an, cu cateva zile inainte de Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, de sute de credinciosi. Pregatirile pentru hramul bisericii au inceput deja, mii de oameni din toate colturile tarii vin sa se roage in fata icoanei. „Este un loc de reculegere spirituala pentru crestinii veniti sa se inchine si sa se roage icoanei facatoare de minuni.

Icoane pictate de Apostolul Luca

„Este un miracol acest loc. Ori de cate ori ajung la Craiova vin aici la Catedrala. Sfanta Fecioara Maria m-a ajutat ori de cate ori m-am rugat Ei”, afirma Mariana Tudor. in momentul in care oamenii s-au dus si au capatat vindecare, atat trupeasca, dar si sufleteasca, au inceput sa creada in acest fenomen. Dar credinciosii au incredere in icoane in general, cu atat mai mult cand apar semnele vizibile. „Era de Boboteaza. Sotia mea avea tot mai des tendinte de suicid. Nu stiam ce sa fac. Am ajuns la Catedrala. Preotul Mocanu mi-a citit si s-a rugat Maicii Domnului. Nu a trecut nici o saptamana si sotia mea si-a revenit”, spune Mihai Dascalu.
Pastrata din vechime si reprezentand-o pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus, icoana de la Craiova este una din cele doua sfinte icoane zugravite chiar de Sfantul Apostol Luca, dovada fiind semnatura sfantului prin trei litere, pe dosul picturii. Cealalta icoana semnata de Apostolul Luca se afla la Manastirea de calugarite Namaiesti, judetul Arges. Conform legendei, niste ciobani romani, trei la numar, pastorind oile prin partea locului, au ajuns la o stanca mare. Ciobanii au ramas cu oile peste noapte chiar deasupra ei, iar toti trei au avut acelasi vis – au auzit batai de clopot, cantari bisericesti si un inger care li s-a aratat, spunandu-le: „Aici, in sanul acestei stanci, sta de multe veacuri ascunsa o icoana zugravita dupa chipul cel adevarat al Maicii Domnului”. A treia noapte li s-a aratat ciobanilor chiar Maica Domnului, care i-a dus pe stanca unde se afla icoana, le-a aratat locul de intrare in bisericuta si le-a spus: „in locul unde veti gasi icoana, veti face lacas de inchinaciune, in slava si cinstea Intrarii in Biserica a Sfintei Fecioare Maria, izvor de viata si tamaduire”. Cele doua icoane semnate de Apostolul Luca sunt singurele din lume si fac parte din patrimoniul national al Romaniei.

Energia obiectului i-a uimit pe englezi

„Un grup format din 45 de cercetatori, specialisti in iconografie, au venit la Craiova dotati cu aparatura ultrasofisticata pentru a verifica autenticitatea fenomenelor legate de icoana facatoare de minuni. Mi-au spus ca au cunostinta de existenta acestei icoane si ca vor sa testeze emanatia campurilor energetice. A fost uimitor ceea ce s-a intamplat. Aparatele au luat-o razna pur si simplu. Reactia specialistilor a fost ceva de genul: „Este aproape vie”. De un camp mai avea nevoie si era vie. Asa ceva nu vazusera niciunde in lume si fusesera in foarte multe locuri sfinte. Mai mult, icoana nu poate fi imortalizata fotografic in orice moment. Multi oameni care au pozat icoana au venit si ne-au spus ca filmele lor s-au sters dupa putin timp. De asemenea, icoana nu a putut fi mutata din acel loc. Cert este ca cei care poarta credinta in suflet pot simti energia binefacatoare ce vine din partea Prea Curatei Fecioare Maria”, mai spune preotul Mocanu.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News