Mykonos este renumită pentru marea varietate de aperitive precum kopanisti, ksinotira, louza şi cârnăciori, dar şi pentru vinuri, căci doar este tărâmul lui Dionysos.
Carne servită cu orez şi diferite sortimente de meze
Iaurtul gros, stropit cu miere, plăcintele mykoniene cu brânză, platourile pline cu diverse feluri de carne la grătar, un bogat sortiment de meze, salată grecească… sunt doar câteva dintre meniurile de baza din Mykonos. Carnea, servită de obicei cu cartofi sau cu orez, cu coşul de pâine obligatoriu, poate fi un coşmar pentru cei care-şi numără caloriile. Există însă şi foarte multe preparate din legume, precum horta, gemista (rosii sau ardei umplute cu orez), briam (un fel de tocană de legume prăjite) sau fasolakia (fasole verde preparată de obicei cu ulei, cartofi şi roşii).
Printre produsele tradiţionale insulei, devenite celebre în lume, se numără şi kopanişti, un sortiment de brânză cu o aromă puternică şi gust picant. Se serveşte cu salată de roşii şi castraveţi şi merge stropită şi cu vin, şi cu ouzo. Deşi este produsă şi pe alte insule din Ciclade, brânza kopanisti din Mykonos este cea mai bună. Louza se prepară din carne de porc de pe coaste, condimentată cu diverse mirodenii şi lăsată la macerat în vin roşu, dulce. Carnea macerată se introduce în intestine de porc, se lasă la uscat şi se serveşte tăiată în felii subţiri.Pentru desert, alege amygdalota, cu aroma ei deosebită, şi bea faimoasa soumada, bautură racoritoare tradiţională.
Taverne şi restaurante care servesc mâncăruri proaspete
Greu să alegi unde să mănânci bunătăţile astea, dintre sutele de restaurante şi taverne! Te ademenesc cu aromele şi cu frumuseţea locului: la malul mării, de unde poţi admira apusul de soare, pe terase umbrite de măslini sau în grădini, înconjurat de boungaivillea şi hibiscus?Chiar dacă ţi-e foame, nu te grăbi să intri în primul restaurant care-ţi iese în cale. Dă o raită prin zonă, vezi ce mâncăruri servesc şi ce preţuri sunt. Nu întotdeauna preţurile mari garantează calitatea bună a mâncărurilor şi serviciilor. Încearcă tavernele unde mâncarea se prepară ,,ca la mama acasă”, din ingrediente proaspăt culese din grădină. Meniul nu este foarte variat, dar cele câteva feluri de mâncare sunt pregătite în ziua respectivă şi sunt foarte gustoase.