Nu te poti hotarâ între munte şi mare? Învaţă de la muntenegreni să le combini pe ambele… descoperă peisajul montan deosebit, uşor accidentat, şi coasta Mării Adriatice. Mergi la plajă sau la schiat şi profită de bogăţia naturii prin plimbările la pas prin satele tradiţionale, prin pădurile de pin sau pe plajă.
Activităţi la mare în Muntenegru
Linia de coastă accidentată, păzită de munţi falnici şi fiorduri spectaculoase, îţi oferă locul ideal pentru a petrece o vacanţă plină de aventuri. Toate acestea sunt doar începutul, pentru că oferta muntenegreană vine la pachet cu o serie de sporturi nautice, cum ar fi scufundările sau schiul nautic.
Închiriază o barcă şi porneşte în aventura vieţii pe Lacul Skadar, unde timp de o zi vei putea explora insuliţele din apropiere. Gradul tău de aventură nu a ajuns încă la cotaţiile maxime? Încearcă şi zborul cu parapanta de-a lungul coastei sau raftingul într-unul dintre cele mai adânci canioane din lume, Tara Canyon.
Activităţi la munte în Muntenegru
Dacă iti place cum îţi pulsează sângele în vene, iar la munte simţi că eşti în largul tău, atunci în Muntenegru te vei simţi ca în paradis. Îţi recomandăm excursiile în parcurile naţionale Durmitor şi Lovcen, unde poti face drumeţii excelente sau poţi participa la un curs de călărie. Cei mai curajoşi sunt invitaţi să incerce ciclismul montan, având şansa de a admira peisajele fantastice într-un mod mai aventuros.
- Vezi cele mai interesante locuri de vizitat in Muntenegru, iar daca tot esti in zona, poate vrei sa stii si care sunt cele mai frumoase locuri de vizitat in Croatia!
Early Booking Muntenegru
Ofertă circuit către cinci capitale balcanice, transport cu autocarul, 3 nopţi de cazare începând cu 189 euro/persoană. Detalii pe www.besttourism.ro, call center 031/2263325
Geanina Ichim
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro