De la 1 aprilie, medicamentele s-ar putea ieftini considerabil. Acesta ar trebui să fie o veste bună pentru români însă, din păcate, nu este deloc așa. Și asta din cauză că o ieftinire cu 35 de procente, aplicată dintr-o dată și nu în trei etape cum se discutase inițial, va duce la un adevărat dezastru pe piața farmaceutică. Un dezastru care se va răsfrânge, evident, asupra bolnavilor care nici măcar acum nu-și găsesc doctoriile de care au atâta nevoie.
”Încă din 2015, bolnavii care suferă de diferite forme de cancer se aprovizionează cu medicamente din țările vecine: Ungaria, Bulgaria, Slovenia. Însă și aici este o întreagă poveste pentru că doar o parte dintre pacienți își permit să-și cumpere tratamentul necesar cu banii jos…. Cu alte cuvinte cine are posibilitate trăiește, cine nu moare! Vor muri cu asigurările de sănătate în mână. Vom muri încet și în chinuri!… pentru că asta-i România”, spune Cezar Irimia, președintele Asociației bolnavilor de Cancer din România.
Acesta ne-a dezvăluit că, potrivit ultimelor statistici, în fiecare an 78.000 de români sunt depistați cu cancer, iar dintre aceștia 48.000 își pierd viața. Cu alte cuvinte, în România, mor zilnic 130 de persoane din cauza acestei maladii. ”Și pe cine credeți că interesează? În loc să facă anumite demersuri pentru ca pacienții să poată beneficia de tratamentul de care au nevoie, Guvernul și Ministerului Sănătății ne aruncă în groapă!”, a adăugat Irimia.
![Prostituția, o afacere de 150 de milioane de lei pe an în România, conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică EXCLUSIV](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_83feffcf7b5fc1a522e771bd27d70ea8.jpg)
Conducerea Ministerului Sănătății dorește ca ieftinirea a nu mai puțin de 452 de medicamente folosite în oncologie, pentru bolile cardiovasculare sau tratarea diabetului să se facă direct cu 35 % și nu în trei etape cum fusese stabilit inițial. Iar asta în condițiile în care se pare că România oricum ar avea cele mai mici prețuri la medicamente față de toate celelalte state din Uniunea Europeană.
În aceste condiții, foarte multe medicamente vor dispărea de pe piața de la noi din cauză că profitul producătorilor va fi unul foarte mic. Firmele producătoare de medicamente nu au dorit să facă nici un comentariu deocamdată, spunând că preferă să aștepte decizia finală.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
![Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_021872716ccfb8a8dcf14f832c241ca6.jpg)
![Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest DETALIU din trecutul ei s-a aflat abia acum](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_25bcd787d05301daad16679665cadc8e.jpg)
![Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_56c5c69c0ef42c5e07e85e59b4814e64.jpg)
![Stațiunea din România care poate ajunge diva litoralului. Cum s-a dezvoltat locul unde tinerii își trăiesc cele mai frumoase vacanțe](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_937c98c8a849819b01d6e9f3d01d0a6c.jpg)
![Pamela Anderson, în centrul atenției la prezentarea colecției Dior Haute Couture! Cum arată ținuta elegată și chic purtată de actriță. FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3abf2f1c9ee25f113b7dc6e1e8c93907.jpg)
![Cum arată impresionanta vilă de la Snagov a lui Serghei Mizil. E estimată la aproape 1 milion de euro! Imagini din interior / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_7cf9093bba749604b609e2cacde294d5.webp)
![Bonusuri de pensionare de 18.000 de euro. O companie de stat şi-a tratat regeşte 1.300 de angajaţi în ultimii 2 ani](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5e4503c18fc5e67309e75e1a52538314.jpg)
![Horoscop 30 ianuarie 2025. Racii intră într-o perioadă de progres care va conta pentru viitorul lor](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b25980f9bbecd0e1797f836e669a97e2.jpg)