UPDATE ora 13.30: Ministerul Educației a transmis că nu a fost afectată integritatea bazei de date și că situația „a fost generată de o eroare a algoritmului pentru aplicarea ordinii criteriilor de departajare”.
Instituția condusă de ministrul Ligia Deca a precizat că nu a fost afectat procesul de completare a opțiunilor și nici repartizarea computerizată a candidaților pentru admiterea la liceu.
Ierarhia rectificată va fi publicată la ora 18.00.
Știrea inițială: Ierarhia la nivel județean și ierarhia pe București a elevilor care au susținut Evaluarea Națională și vor să se înscrie la liceu a fost publicată greșit pe site, cu o zi înainte față de data comunicată inițial de Ministerul Educației.
Secretarul de stat Florian Lixandru a declarat marți seară, 4 iulie, că Ministerul retrage de pe site ierarhia, pentru că nu respectă criteriile de departajare prevăzute de lege.
„Am luat legatura cu cei care se ocupa de aplicație pentru a verifica încă o dată dacă este respectată ordinea criteriilor de departajare. Accesul la ierarhie va fi blocat până se vor finaliza verificările. Termenul de publicare este 5 iulie”, a spus Florian Lixandru, potrivit sursei citate.
Peste 150.000 de elevi au fost afectați de eroarea făcută exact în ziua în care președintele Klaus Iohannis a promulgat Legile educației sub umbrela „România Educată”.
Media claselor V-VIII, eliminată din calculul mediei de admitere la liceu
Pentru prima oară, media de admitere la liceu este calculată ținând cont doar de notele de la Evaluare Națională, nu și de media din clasele gimnaziale.
Mai exact, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională, din anul școlar 2022-2023.
Până acum, media de admitere pe baza căreia s-a făcut înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților învățământului gimnazial s-a calculat ca media ponderată între media generală la Evaluarea Națională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care avea o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care avea o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
Citește o analiză realizată de Școala9 despre situația din acest an de la admiterea la liceu: Luptă mai crâncenă la admiterea la liceu după Evaluarea Națională și „obsesia sutimilor”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro