«Situaţia e sub control»

“Avem 15 inspectori şi zece informaticieni care se ocupă de procesarea cererilor. Situaţia e sub control!”, încearcă să îl liniştească Cristian Alexandrescu, şeful Inspectoratului Şcolar Bucureşti. În timp ce părinţii şi inspectorii şcolari se certau, micuţii se plictiseau pe lângă ei, sătui de acest război al oamenilor mari şi supăraţi că nu sunt în parc, la joacă.

Înscrierile se fac până pe 18 mai

În prezent se află în desfăşurare cea de-a patra etapă a înscrierilor în clasa întâi şi în clasa pregătitoare. Aceasta se încheie pe 9 mai, iar între 11 şi 18 mai vor fi înscrişi copiii care nu au fost cuprinşi în nici o unitate de învăţământ. Părinţii care au nelămuriri pot suna la telverde 0800816021.

Ce spun părinţii

  • Liviu Vancea (36 de ani): “E a doua zi pe care mi-o pierd aici. E inadmisibil ca paznicii să gestioneze situaţia şi să se poarte cu noi de parcă am fi animale”.
  • Dan Vatamaniuc (54 de ani): “Stau în sectorul 3, iar şcoala de care aparţinem e una rău famată. Normal că nu vreau să-mi duc copilul acolo! O să fac orice, doar să ne mute în altă parte”.
  • Claudia Gheorghe (28 de ani): “Eu şi soţul locuim cu chirie în Berceni, dar el are mutaţie pentru sectorul 6. Din această cauză avem probleme, pentru că nu ne putem da fetiţa la o şcoală de lângă casa în care stăm”.

Urmărește-ne pe Google News