‘Oi schioape si batrane. O sa scap de ele, pentru a aduce carlani la echipa’. Asa vorbea patronul Stelei, Gigi Becali, despre fotbalistii sai, luni, nervos, dupa meciul de la Ceahlaul. Acum, Becali s-a sucit, numindu-i pe jucatori ‘armasari’.
Ieri, la plecarea spre Londra, unde spunea mai demult ca nu va mai ajunge pentru ca se simte umilit de jocul pe care il practica Steaua, finantatorul ‘ros-albastrilor’ si-a schimbat atitudinea fata de Dica&compania.
„Cred ca vom invinge”
‘Ma gandesc sa invingem. Sunt optimist, dar cu un singur meci nu poti sterge imaginea din acest sezon
al Ligii Campionilor. Vreau sa vad ce poate echipa, in campionat jucatorii primesc foarte multi bani. Am incredere mare in baieti. Vreau sa-i vad ca niste armasari’, a spus Gigi Becali.
Intrebat despre transferul fundasului Valentin Badoi la Politehnica Timisoara, latifundiarul din Pipera a raspuns, luand-i peste picior pe reprezentantii mass-media. ‘Da, da… Am sa-l dau pe Badoi pentru sapte milioane de euro la Timisoara!’.
Probleme cu englezii
Stelistii au intampinat destule probleme in Anglia. Unele neasteptate.
La sosirea de marti pe aeroportul din Luton, fotbalistii au fost plimbati mai bine de o ora de la un ghiseu la altul. “Niste nesimtiti, ne-au pasat de la un vames la altul ca pe popice”, a spus un oficial al “ros-albastrilor”. In plus, drumul de 60 de kilometri pana la hotelul Marriott din Londra s-a facut fara un antemergator.
De asemenea, din cauza faptului ca n-au avut o masina insotitoare, iar traficul era infernal, autocarul Stelei a intarziat la antrenamentul oficial de marti seara.
Pentru a nu intra in criza de timp, a fost scurtata la minimum conferinta de presa a antrenorului Marius Lacatus.