Opt din zece pacienți care calcă pragul farmaciilor din Iași pentru diverse medicamente cer și o cutie de vitamine, zinc sau anumite medicamente pentru creșterea imunității, mai scrie sursa citată.

Un “boom” al vânzărilor s-a constatat la debutul pandemiei în România, după care, în timpul verii, vânzările au stagnat.

După începerea anului școlar însă, cererea de medicamente imunostimulatoare a luat și mai mult avânt.

“Comprimatele care conțin zinc și vitamina D3 sunt cele preferate. La sfaturile cunoscuților și apropiaților, clienții consideră că aceste medicamente îi ajută să reducă riscul infectării cu coronavirus sau să prevină gripa în sezonul rece”, a explicat o farmacistă.

Unele farmacii au avut creșteri record

Față de 2019, când clienții cumpărau astfel de medicamente doar în sezonul rece și doar când erau răciți, acum comportamentul s-a schimbat.

“Avem vânzări mai mari cu 70% față de aceeași perioadă a anului 2019. Le consumă preventiv, ne spun că vor un produs bun, care să le întărească imunitatea în cel mai scurt timp”, au declarat reprezentanții unei farmacii din Iași. Farmaciștii le recomandă să consume aceste medicamente pe parcursul lunilor septembrie-aprilie.

La începutul pandemiei de coronavirus, cea mai căutată era Vitamina C, iar apoi s-au orientat către suplimente care conțin Zinc, Vitamina D3 sau Seleniu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News