După o ședință cu mai mulți membri ai Guvernului, care a avut loc la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a anunțat principalele măsuri de relaxare care vor fi implementate de săptămâna viitoare.

„Am
discutat și despre deplasările în afara localității. De la 1
iunie, acestea vor putea fi făcute fără restricții, nu va mai fi
nevoie de o declarație pe propria răspundere”, a anunțat șeful
statului.

El a atras atenția că riscurile pandemiei nu au trecut și a amintit că inclusiv astăzi au fost raportate aproape 200 de noi cazuri de coronavirus.

Odată cu intrarea României în stare de urgență, în 16 martie, declarația pe propria răspundere a devenit obligatorie pentru orice deplasare. Deplasările s-au putut face numai din motive bine întemeiate, pentru cumpărături, în interes profesional sau pentru vizite medicale.

După 15 mai, declarația a devenit obligatorie doar pentru ieșirea din localitate, nu și pentru deplasarea în localitatea de domiciliu și în zonele metropolitane.

Întâlnirea
de la Cotroceni a avut loc cu câteva ore înainte de şedinţa de
Guvern în care se vor lua deciziile
privind primul val de relaxare
de după declararea stării de
alertă.

Urmărește-ne pe Google News