„Relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă trebuie să ajungă la nivelul celor de parteneriat strategic”, a declarat Igor Dodon, scrie interfax.ru.

„Foarte multe din problemele cu care ne confruntăm în prezent nu pot fi soluționate fără ajutorul Rusiei. Este vorba și de probleme economice, și de migranții noștri, și de Transnistria”, a spus Dodon. El a dat asigurări că Republica Moldova are nevoie de relații bune atât cu Vestul, cât și cu Estul.  „Sunt adeptul statalității noastre. Noi avem propriile interese”, a declarat Dodon, potrivit Unimedia.

Liderul socialiștilor crede că Republica Moldova „nu poate supraviețui” fără cooperare cu Estul: „În prima etapă, cred că vom propune semnarea unui memorandum privind cooperarea cu Uniunea Economică Eurasiatică. (…) Între timp, în doi-trei ani, vom vedea ce se va întâmpla cu UE”, a adaugat el.

Dodon a mai spus că atunci „când va veni momentul” va fi organizat un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la UE: „Dacă dorim ca Republica Moldova să se mențină ca stat, vă voi spune sincer – nu trebuie să ne grăbim să aderăm nicăieri, pentru că aderarea la UE este posibilă doar fără Transnistria și fără Găgăuzia”, a spus Dodon, subliniind că Acordul de Asociere cu UE nu înseamnă statut de membru în UE. „Aderarea la UE ar putea ucide țara noastră, statalitatea noastră”, s-a agitat Dodon.

Igor Dodon susține că a salvat Republica Moldova de la dispariție: “Maia Sandu ar fi unit țara cu România”

 
 

Urmărește-ne pe Google News