Președintele Republicii Moldova a început în urmă cu două zile o vizită oficială la Teheran. Agenda sa include participarea la deschiderea Campionatului mondial la șah între femei, dar și întrevederi cu mai mulți oficiali de rand înalt, precum și oameni de afaceri din regiune.
În fotografiile postate de Igor Dodon pe pagina sa de Facebook, drapelul Republicii Moldova este ușor diferit. Mai precis, vulturul nu are crucea, dar nici ramura verde de măslin.
Potrivit Unimedia.info, este vorba cel cel mai probabil despre o cerință a reprezentanților statului gazdă. Iranul este cunoscut drept prima republică islamică din lume în care orice alt semna al unei alte religii este interzis.
Igor Dodon a venit ulterior cu o explicaţie. „De drapel, în timpul vizitelor, nu preşedintele este responsabil, ci ţara primitoare. De obicei, de aceste subiecte se ocupă Ambasada, care lipseşte la Teheran. Ne clarificam. Mâine am întrevedere cu președintele Iranului. Dacă nu au drapelul oficial al Republicii Moldova, voi insista ca acesta să fie scos”, a declarat președintele moldovean, pe Facebook, răspunzând astfel la întrebările internauților.