„Haideţi să ne întoarcem la un dialog normal cu partenerii noştri – Rusia, China şi alte ţări. Asta ar trebui să facem. Sunt multe de făcut”, a declarat Igor Dodon.

„Toată lumea ar trebui să înţeleagă că R. Moldova este în favoarea păcii şi nu se va lăsa târâtă în certuri geopolitice aşa cum a fost târâtă Ucraina”, a continuat Igor Dodon.

Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM, de stânga) şi fost preşedinte al ţării care a fost învins de Sandu în 2020, a declarat că Republica Moldova îşi ignoră aliaţii tradiţionali, iar atitudinea sa proeuropeană riscă să atragă ţara într-un conflict.

Republica Moldova, a spus el, ar trebui să nu mai participe la exerciţii militare cu parteneri străini – precum cele desfăşurate cu forţele americane şi române – sau să menţină un număr mare de rezervişti.

Totodată, Igor Dodon a cerut forţelor de opoziţie să vină cu un „candidat comun demn, capabil să o învingă pe Sandu într-un al doilea tur de scrutin”, şi a sugerat candidatura lui Alexandru Stoianoglo, fost procuror-şef.

Stoianoglo a fost demis din funcţie pentru că şi-ar fi depăşit autoritatea şi pentru că nu a deschis cazuri anticorupţie împotriva unor magnaţi de afaceri proeminenţi, aminteşte Reuters. 

Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin
Recomandări
Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin

Maia Sandu consideră Rusia drept una dintre cele mai mari ameninţări cu care se confruntă Republica Moldova şi s-a poziţionat în fruntea eforturilor de aderare la Uniunea Europeană.

Un sondaj publicat săptămâna aceasta stabilea sprijinul pentru Sandu la 30%, faţă de 18% pentru Dodon. Sondaje recente sugerează că moldovenii vor sprijini aderarea la UE, aproximativ 60% pronunţându-se în favoarea aderării la blocul comunitar.

Socialiştii şi Partidul Comunist, o formaţiune mai mică, au denunţat referendumul drept un complot pentru a ajuta la realegerea lui Sandu.

Blocul „Victoria“ pro-Moscova, având legături cu omul de afaceri moldovean Ilan Şor, în prezent fugar, face campanie sub sloganul „Nu UE”.

Dar Şor, care a fost condamnat în lipsă anul trecut la 15 ani de închisoare pentru fraudă, şi susţinătorii săi nu au arătat nicio înclinaţie să-şi unească forţele cu socialiştii şi comuniştii.

FOTO: Hepta

Rezultate BAC toamnă 2024. Notele, publicate pe edu.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   03.06.2024, 15:25

Da, "relații mai bune", cam cum are Belarusul. Așa i se spune colonizării mai nou? "Neutralitate"?

Hqkx9113   •   02.06.2024, 15:35

E tara agatata,datoare in criza de capital!Poate totusi speranta e Basarabia!

Hqkx9113   •   02.06.2024, 15:33

Justificat si argumentat!Republica Moldova sa zicem ca e Romania!Dar nu e mai bine sa o avem neutra? Ca mai existā si chinezi si americani.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Știrileprotv.ro
Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Libertateapentrufemei.ro
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
FANATIK.RO
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
GSP.RO
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
Cele 4 zodii care vor avea 3 luni de belșug. Dumnezeu e de partea lor
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care vor avea 3 luni de belșug. Dumnezeu e de partea lor
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Unica.ro
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Observatornews.ro
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu
HOROSCOP
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI