„Instituția noastră a fost solicitată, în luna iunie, de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, prin punerea la dispoziție a unor înscrisuri și citarea unor angajați ai IGSU, destinate verificării aspectelor care fac obiectul unui dosar penal. 

Pentru derularea în cele mai bune condiții a anchetei penale, IGSU manifestă întreaga deschidere și disponibilitate la colaborare în raport cu structurile abilitate, prin transmiterea tuturor informațiilor necesare pe timpul desfășurării cercetărilor”, a transmis IGSU într-un punct de vedere trimis către presă. 

„În funcție de concluziile anchetei, instituția noastră va dispune măsurile legale care se vor impune. În ceea ce privește derularea unei anchete interne, facem precizarea că în conformitate cu procedurile specifice aplicabile unor astfel de situații, aceasta se suspendă de drept, odată cu deschiderea unei anchete penale. 

După finalizarea cercetărilor efectuate de către Parchetul Militar,  vom putea pune la dispoziția opiniei publice orice informație cu referire la acest caz”, a mai precizat instituția. 

Șeful IGSU: „Rămâne în funcție”

Reacția vine la doar câteva ore după ce șeful IGSU, generalul-locotenent Dan-Paul Iamandi, a declarat pentru Libertatea că adjunctul său, chiar dacă este urmărit penal, își va păstra funcția până când se va da un verdict final. Iamandi a mai precizat că a aflat imediat despre accident, dar nu și că la volan se afla Cristian Radu. 

Libertatea a scris luni, folosind informații din dosarul penal deschis de Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel, dar și mărturii ale unor surse din IGSU, că Radu este cercetat de procurori după ce ar fi produs un accident, pe care ulterior l-a mușamalizat. A făcut asta de teamă că, dacă s-ar fi aflat, n-ar mai fi fost avansat în grad. 

„Am avut accident cu el, a condus el, a vrut el să conducă și era și beat… Și am luat răspunderea mea, că pe 8 noiembrie a făcut accidentul și pe 1 trebuia să fie general și am luat răspunderea mea, că altfel nu-l făcea general”, se arată în interceptările aflate la dosarul 83/P/2022 și intrate în posesia ziarului. 

Când procurorii au început investigația, Radu nu și-a recunoscut vina. Parchetul a reconstituit traseul său medical și a văzut că s-a operat în ziua accidentului. În expertiza medico-legală, consultată de Libertatea, generalul le-a spus anchetatorilor că s-a lovit la picior cu circa două săptămâni înainte de accident. El a afirmat că a sărit de pe o bordură, în timp ce se afla cu copilul în parc. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News