Viaţa Ilincăi a luat o turnură nefastă în 2008, pe vremea când era studentă în anul al IV-lea la Peisagistică. Tânăra a fost rănită grav într-un accident şi, chiar şi după două intervenţii chirurgicale la coloană, a rămas cu o paralizie permanentă de la mijloc în jos. La un an de la această tragedie, Ilinca primea o nouă lovitură: tatăl ei s-a stins din viaţă în urma unui infarct. În ciuda greutăţilor, tânăra nu a abandonat lupta şi s-a gândit să deschidă un centru de recuperare, unde să poată fi trataţi cei cu probleme similare cu ale ei. “Pentru că am ajuns în situaţia asta şi pentru că am avut foarte mare nevoie, am transformat nevoia asta într-un vis, care acum este o realitate. Şi un început spre un proiect mult mai mare. Eu îmi doresc să nu rămânem la nivelul de centru de recuperare, ci să devenim o adevărată mişcare”, a explicat Ilinca.

Aparatură nouă la Institutul de Oncologie din Iaşi

Institutul Regional de Oncologie deschis la Iaşi la începutul acestui an a primit, zilele trecute, aparatură de ultimă generaţie pentru radioterapia pacienţilor. Spitalul, al treilea ca mărime după cele din Bucureşti şi Cluj-Napoca, va funcţiona însă la capacitate normală abia în luna februarie, când vor fi finalizate procedurile. În prezent, se întocmeşte documentaţia necesară pentru obţinerea acreditării.

 
 

Urmărește-ne pe Google News