Potrivit Gulf News, femeia de 40 de ani a născut în 2000 un băieţel, iar la spital a spus că e măritată, dar soţul ei e plecat din ţară. A doua zi după ce a născut a plecat din spital şi până recent nu prea a ieşit din casă. Mergea rareori la supermarket şi în rest nu ieşea deloc.
Autorităţile au aflat despre acest caz, după ce un vecin de-al acesteia a anunţat că în zonă locuieşte un băieţel care nu e îngrijit. Când au sosit acasă la femeie, cei de la protecţia copilului au descoperit o mizerie de nedescris, iar băieţelul purta haine de fetiţă. Mama acestuia a explicat de ce a luat măsurile extreme, iar când a aflat că faptul că a născut fără a fi măritată s-a prescris pentru că au trecut mulţi ani de atunci, a promis că va duce o viaţă normală. Imediat, aceasta a început să iasă din casă, a făcut curat, şi-a dus copilul la şcoală, iar acum, atât ea cât şi puştiul au o viaţă obişnuită.