Îi mănânci cu muştar şi cu poftă, dar ştii de unde vine numele mititeilor?

Pe la 1850, în Bucureşti, pe Covaci nr. 3, o stradă paralelă cu mai celebra Lipscani, funcţiona cârciuma lui Iordache N. Ionescu ”La trei frunze de viţă” sau ”La idee”, cum îi spuneau clienţii vremii. Frecventat de personalităţile acelor timpuri, localul nu excela prin lux, ci prin bucatele alese. Pe muzica de calitate a lui Cristache Ciolac, Nicolae Buică sau Lică Ştefănescu, mesenii se delectau cu tuzlama – un soi de ciorbă de burtă -, mămăliguţă cu brânză, cârnaţi, pastramă şi fripturi pe grătar, toate stropite cu bere şi vin din belşug.

Faima restaurantului a crescut enorm după ce marele umorist Nae Orăşanu i-a trecut pragul. Mucalitul şi-a stabilit locul la masa 6, împreună cu politicieni şi ziarişti, în frunte cu Mihalache Marghiloman. Era numită Masa vânătorilor, a mincinoşilor şi a inventatorilor de glume şi era vecină cu masa 5, cea a literaţilor: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Radu Rosetti, Nicolae Nicoleanu, Nicolae Filimon şi Ion C. Fundescu, după cum povesteşte Nicolae Vătămanu în cartea ”Catastih de bucureştean”.

Unul dintre importanţii oameni ai vremii, ziarist şi omul politic Constantin Bacalbaşa (1856–1935), dezvăluie în cartea ”Bucureştii de altădată” originea numelui micilor, dar şi al celebrei baterie de vin: ”Intrai înăuntru aplecându-te, dar mâncarea fiind bună, era lume multă. Marea vâlvă a restaurantului acestuia, care avea bucătărie curat românească, a început în ziua în care umoristul Nae Orăşanu a compus nostima lui listă de bucate care, în parte, a rămas până la noi şi se va perpetua. Iată, atât cât îmi amintesc, o parte din poreclele lui N. T. Orăşanu: pâinea era numită o abondenţă; ghiaţa – cremă de Siberia, scobitoarea – o baionetă, tacâmul – un regulament, ţuica – o idee; socoteala de final – protocolul, cârnaţii mici – mititei, cârnaţii mari – patricieni, un ardeiu roşu – o torpilă, varza acră – origină de Belgrad; sticluţa de vin – o pricină, ocaua de vin cu borvis (n.r. – apă minerală) la răcitoare – o baterie, apa – o naturală, cafeaua neagră turcească – un taifas”.
Faima localului lui Iordache a ajuns şi în Franţa, la Paris, unde, în 1889 a fost medaliat la Expoziţia universală, iar în 1900 a reprezentat Pavilionul Românesc, mititeii şi tuzlamaua făcâtnd furori printre francezi.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro