Aceasta este acuzată că ar fi bruscat-o, în dimineața zilei de 21 iunie, pe Sorina, fetiţa de 8 ani din Mehedinți, în timp ce era luată din casa asistentului maternal din Baia de Aramă pentru a fi dat spre adopţie unei familii de români din SUA.

Potrivit unui comunicat remis marţi, Inspecţia Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procuroarea Maria Piţurcă sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi „exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”.

De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori din cadrul IJ au înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcţie a procurorului până la finalizarea procedurii, relatează Agerpres.

Iată cum se apără procurorul acuzat că a bruscat fetița din Mehedinți: „Nici nu am vrut să o strâng. Am luat-o în brațe până la urmă”.

Ea a fost apărată, încă de la început, de șefii săi: „Noi avem filmarea de la percheziţie. Nu este normal că în spaţiul public au apărut frânturi”

Între timp, magistrații de la Curtea de Apel Craiova au decis ca dosarul Sorinei să fie mutat la Tribunalul Olt. Astfel, magistrații din Slatina vor decide mâine dacă fetița poate pleca în SUA, țara familiei sale adoptive.


Citește și:
Dosarul Sorinei, mutat la Tribunalul Olt. Magistrații vor decide dacă fetița poate pleca în SUA


Urmărește-ne pe Google News