Evenimentul, pentru care se recrutează tehnicieni de concerte, e programat la începutul lunii decembrie şi va avea loc într-unul din marile cluburi bucureştene. Starul britanic şi-a anulat mai multe concerte în acest an, însă şansele ca acesta să ajungă la Bucureşti sunt, se pare, destul de mari. Singura problemă ar fi banii. Onorariul lui Robbie Williams e unul uriaş, de 3.000.000 de euro. Se pare, însă, că magnatul român a fost de acord cu suma respectivă, lucru care l-a determinat pe Williams să-şi treacă deja în agendă petrecerea privată de la Bucureşti. Evident, atât petrecerea, cât şi venirea britanicului ar trebui să se desfăşoare într-o discreţie totală. Tocmai de aceea, nici măcar cei care au fost angajaţi pentru acest proiect nu ştiu cine e misteriosul personaj care îşi va sărbători ziua de naştere într-un asemenea cadru.
În România există un singur precedent când o vedetă internaţională de primă mână a concertat la un eveniment privat. Pe 3 decembrie 2006, omul de afaceri Bogdan Buzoianu şi-a sărbătorit aniversarea în club Bamboo, pe acordurile live ale lui Joe Cocker, ale Cesariei Evora şi ale trupei Buena Vista Social Club (Cuba). Atunci, bugetul dedicat artiştilor a fost aproximat la circa 180.000 euro.
Şi Michael Jackson a cântat la o astfel de petrecere. În 1996, el a concertat la aniversarea de 50 de ani a sultanului din Brunei, Hassanal Bolkiah, pentru care a primit 16 milioane de dolari.