Acesta a
precizat că în CJ erau mulți angajați care nu aveau „obiectul muncii”, însă
primeau salarii mari. Fondurile de salarizare pentru astfel de angajați se
ridică la 270.000 de euro în fiecare lună, la care se adaugă și bonusuri de
până la 50% pentru participarea în număr mare la proiecte europene cu mize
mici.

Ilie Bolojan
a precizat că a realizat o analiză „cantitativă” a muncii angajaților CJ și a
constatat că „în aproape toate compartimentele schema de personal era
supraîncărcată” și că „sunt structuri întregi fără obiect de activitate”.

Pe de altă
parte, Bolojan a spus că a identificat şi „direcţii care au fost scoase din
aparatul propriu al CJ pentru a li se pierde urma”.

„Cabinetul preşedintelui CJ va fi redus de la 6 posturi (toate ocupate) la doar 3 (Bolojan precizând că încă nu şi-a angajat niciun consilier), iar cele ale vicepreşedinţilor, de la câte două posturi la câte unul singur.

Potrivit noii organigrame, unele direcţii urmează să dispară în actuala organizare, devenind servicii sau simple compartimente (un exemplu fiind cel al Direcţiei Patrimoniu). Direcţia Generală Economică se va subţia de la 56 la 27 de angajaţi, Direcţia Arhitectului-Şef de la 21 la 16, Direcţia Tehnică de la 37 la 20.

Unele servicii devin simple birouri sau chiar compartimente cu mai puţini angajaţi, fiind cazul structurilor Contabilitate, Achiziţii, Juridic (un jurist la Primăria Oradea are 200 de dosare în lucru, iar la CJ, doar 30), iar Biroul de Presă şi Imagine va dispărea şi el”, mai scrie Bihoreanul.

Joi va fi
votat proiectul noii organigrame, în cadrul primei ședințe de consiliu județean
de la câștigarea alegerilor de către Ilie Bolojan la scrutinul din septembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News