Procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie au trimis dosarul, în 2 octombrie, la Tribunalul București, care urmează să analizeze cauza mai întâi în cameră preliminară.
Ilie Liviu Dragne va fi judecat pentru că a folosit bunurile sau creditul societății pentru alte interese decât cele declarate sau în folosul lui propriu. Procurorii l-au cercetat pe Ilie Dragne și pentru complicitate la evaziune fiscală, dar la finalul anchetei, au clasat cauza pentru această faptă.
Procurorii i-au trimis în judecată și pe Ștefan Anton Moroșanui, Mișu Dumitru, Stefano Rossi, pentru evaziune fiscală și pe Aurelia Voicu, pentru complicitate la evaziune fiscală.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Ilie Liviu Dragne, asociat unic și administrator al societății care administrează Ferma de porci Salcia, ”în perioada 02.10.2015-17.08.2017, a folosit cu rea-credință bunurile sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia, prin dispunerea achitării de sume de bani în cuantum total de 43.041 lei (din care 30.175 lei venit net și 12.866 lei impozit pe salarii și contribuții sociale), pentru soția acestuia, fără ca aceasta să desfășoare în beneficiul firmei respective activitatea pentru care a fost remunerată urmare încheierii contractului individual de muncă”.
Mișu Dumitru, director general al firmei Romcip, care se ocupă de creșterea porcinelor, este acuzat că, în februarie 2014, a dispus înregistrarea în contabilitatea societății a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziţii nereale de prestări servicii și execuție lucrări, în baza unei facturi fiscale emisă în numele unei firmei, în valoare de 3.082.045 lei (din care bază impozabilă 2.485.520 lei și TVA 596.525 lei), prejudiciind astfel bugetul de stat cu 596.525 de lei, respectiv aproape 135.000 de euro, reprezentând TVA dedusă nelegal.
Ștefan Anton Moroșanu, administrator al unei firme care se ocupă de organizarea şi producţia de concerte şi spectacole, este acuzat de procurorii PICCJ că, în perioada iunie 2012 – iulie 2013, a dispus înregistrarea în contabilitatea societății a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziţii nereale de prestări servicii, în baza a 33 facturi fiscale emise de șase societăți comerciale, în valoare de 6.442.084 de lei (din care 5.195.230 lei bază impozabilă și 1.246.854 lei TVA). Anchetatorii au stabilit că prejudiciul produs bugetului de stat în acest fel a fost de 2.078.091 lei, respectiv aproaximativ 465.000 de euro, din care 831.237 lei impozit pe profit și 1.246.854 lei TVA. Firma lui Moroșanu este cea care s-a ocupat de organizarea Vanghelioanelor, în perioada în care Primăria Sectorului 5 a fost condusă de Marian Vanghelie.
Stefano Rossi este acuzat că, în calitate de împuternicit, iar începând din 1 aprilie 2014 de administrator al unei firme care se ocupă de operațiuni de mecanică generală, a dispus, în perioada 2013 – februarie 2015, înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziţii nereale de bunuri, prestări servicii și execuție de lucrări în baza a 28 facturi fiscale emise de patru societăți, în valoare totală de 5.216.067 de lei (din care 4.206.506 lei bază impozabilă și 1.009.561 lei TVA aferentă). Prejudiciul produs astfel bugetul de stat a fost de 1.682.602 lei, respectiv aproape 379.487 euro), din care 673.041 lei impozit profit și 1.009.561 lei TVA dedusă nelegal. Facturile fiscale în numele a două dintre cele patru societăți comerciale au fost emise cu complicitatea lui Aurelian Voicu, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.
În 10 august, procurorii au făcut 80 de percheziții în opt județe, la sedii sociale și puncte de lucru ale unor firme, precum și la locuințele persoanelor care coordonează activitatea acestora. Aproximativ 60 de suspecți și martori au fost audiați atunci, iar în final au fost reținute 9 persoane, printre care și Ilie Dragne. După expirarea ordonanțelor de reținere, procurorii i-au lăsat liberi pe inculpați, dar au luat pentru 8 dintre aceștia măsura controlului judiciar.
Ferma de porci de la Salcvia a fost a fiului lui Liviu Dragnea, Valentin Ştefan. Potrivit informațiilor din presă, Ștefan Dragnea a achiziționat ferma de porci printr-un intermediar, de la compania Tel Drum.
Avocatul Maria Vasii, care îl reprezintă pe Ilie Liviu Dragne, spunea că acesta este în prezent singurul acționar al Fermei Salcia, pentru că Valentin Dragnea i-a predat acestuia pachetul de acțiuni pe care îl deținea la societatea care administrează ferma din comuna Salcia, județul Teleorman.
Ea a precizat că la momentul la care s-ar fi produs faptele de evaziune fiscală despre care vorbesc procurorii, în companie erau acționar Ilie Liviu Dragne și Valentin Dragnea.
”Domnul Valentin Dragnea nu este responsabil, pentru că procurorii îl acuză pe domnul Dragne Ilie că ar fi complice la o evaziune fiscală, or despre această infacțiune vorbim doar pe seama administratorului. Domnul Valentin Dragnea nu a fost niciodată administrator, a avut doar calitatea de acționar”, a mai spus Maria Vasii, după ce Ilie Liviu Dragne a ieșit din Arestul Poliției Capitalei, unde a stat cît timp a fost reținut.
Avocata a adăugat că la momentul la care s-ar fi produs faptele de evaziune fiscală de care vorbesc procurorii, administrator al Fermei Salcia era o altă persoană, și aceasta fiind urmărită penal în cauză. Maria Vasii a precizat că Liviu Ilie Dragne a preluat funcția de administrator al Fermei Sacia la sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie.
Întrebată cum s-a ajuns la acuzarea lui Ilie Liviu Dragne, avocata a spus că o persoană care este cercetată într-un alt dosar a făcut un denunț pentru a putea beneficia de reducerea pedepsei și a nominalizat mai multe societăți ce prestau lucrări de construcții, iar printre beneficiarii lucrărilor era și Ferma Salcia.
”Este o persoană cercetată într-un alt dosar și dorea să beneficieze de reducerea pedepsei. Este un inculpat într-o cauză care se află pe rolul Curții de Apel Ploiești”, a precizat atunci Vasii.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!