Se pare că Ilie Năstase a fost înlocuit în Fundația care îi poartă numele, prin modificarea actului constitutiv, de către tatăl și unchiul lui Ciprian Marica. Fostul mare jucător de tenis a confirmat faptul că fostul fotbalist i-a furat afacerea și a menționat și faptul că are probleme cu inima.
Ilie Năstase traversează acum o perioadă grea a vieții sale. Ioana Simion a depus actele de divorț, problemele de sănătate au apărut, iar nașul său l-a trădat și l-a scos din Fundația Ilie Năstase. În momentul în care Ciprian Marica a fost contactat, el a spus că nu s-a certat cu finul său, însă a evitat să spună dacă l-a scos din afacere.
Ioana Simion a dezvăluit că la începutul acestei săptămâni a fost sunată de către Ilie Năstase și rugată să vină la el la spital, fiind internat într-o clinică privată. Fostul mare jucător de tenis are probleme cu inima, iar medicii i-au recomandat să rămână calm, pentru a nu apărea alte complicații. Între timp, Ilie Năstase a fost externat, iar soția i-a rămas alături.
„Ilie m-a sunat la începutul acestei săptămâni și m-a rugat cu o voce stinsă să vin la el la spital. Era internat la Spitalul privat Ponderas, fiindcă el are ceva probleme și cu inima. A reușit să rămână calm în toată nebunia asta. Medicii i-au cerut explicit să nu se enerveze, fiindcă altfel ar fi putut apărea ceva complicații. L-am întrebat ce i s-a întâmplat și atunci el mi-a povestit cum Ciprian Marica, nașul nostru de căsătorie, i-ar fi preluat afacerea!”, a declarat Ioana Năstase, pentru playsport.ro.
Soția lui Ilie Năstase: „Marica i-a luat afacerea de sub nas”
Ioana Simion declară că Ciprian Marica l-ar fi pus pe Ilie Năstase să semneze niște acte și așa l-ar fi păcălit. De asemenea, ea susține că fostul mare jucător de tenis trăiește șocul vieții sale și nu înțelege cum a fost capabil nașul lor pentru asemenea trădare.
„Nu are nicio explicație pentru ceea ce s-a întâmplat, dar a înțeles că Marica i-a luat afacerea de sub nas. E șocul vieții sale. El spune că i-a mai semnat lui Marica, în perioada din urmă, ceva acte prin care îl îndrituia să facă ceva plăți în numele său, dar atât și nimic mai mult! Ilie mi-a spus că Marica a umblat și la Consiliul de Administrație, acolo unde i-ar fi pus pe tatăl și unchiul său, fără să fi scos un cuvânt pe tema asta. A fi om în ziua de azi e lucru mare. E singurul meu comentariu. Cum să nu ai suflet, să nu te gândești că poți lua lucrul altuia, la care nu ai nicio contribuție. Nici nu contează cum te numești, Vasile sau Ion, dacă nu e treaba ta, cine îți dă ție afacerea de-o viață a altuia?!”, a mai afirmat Ioana Năstase pentru sursa mai sus menționată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro