”M-am enervat că nu am vrut să dau (testul de alcoolemie, n.r,.), că nu m-au crezut că am băut doar trei beri. S-a dovedit, când am fost la Udriște, că e 0,05 (alcoolemia, n.r.), care înseamnă foarte puțin. (…) Dacă eram beat, nu mă urcam la volan. Dar dacă ei nu m-au crezut pe mine, persoană de 72 de ani, fost senator și general, au vrut să mă duc acolo și să le arăt că nu era așa cum cred ei”, a spus Ilie Năstase, după ce a fost la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a ajuns cu scuterul.
Au procedat polițiștii corect în cazul încătușării lui Ilie Năstase?
78% (7 voturi)
22% (2 voturi)
Legat de încătușarea sa după ce a fost prins băut, Ilie Năstase s-a întrebat dacă polițiștii ar fi apelat la încătușare și dacă în locul lui era Liviu Dragnea.
”Așa e în țara asta, e mai tare soldatul decât generalul. Dacă era domnul Dragnea, tot așa îi puneau cătușele, credeți? (…) Doamna Kovesi, n-a spus dânsa că e stat polițienesc? Dar nu e polițienesc, e stat milițienesc, mai grav, mai rău”, a mai spus Ilie Năstase.
După ce a făcut aceste declarații, Ilie Năstase s-a urcat pe scuter și a plecat, pe Calea Floreasca, însă pentru a ajunge de pe banda pe care era, pe sensul opus, a trecut peste linia continua.
Ilie Năstase a mers câteva zeci de metri cu scuterul de la Spitalul Floreasca și a fost oprit de agenți de la Brigada Rutieră, care i-au cerut actele. Năstase a refuzat să se legitimeze și a plecat mai departe pe scuter, fiind oprit câteva zeci de metri, de un alt echipaj, care i-a blocat scuterul și i-a cerut să urce în mașina de poliție. Polițiștii l-au dus din nou la sediul Brigăzii Rutiere, pentru a fi audiat și pentru un nou test de alcoolemie.
Citește și:
Psihologul Libertatea, despre Ilie Năstase: “Suferă de un complex de superioritate. Trăiește în trecut și se crede deasupra legii”
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!