La casatoria civila nu vor fi prezenti decat parintii Amaliei, primarul Parisului si nasii Ion Ion Tiriac si Ileana Lazariuc. Pentru acest eveniment, Amalia si-a cumparat o costumatie speciala, mai ales ca ea este gravida in opt luni si jumatate. „Voi naste in jurul datei de 2 august. Si eu, si Ilie am vrut ca micuta sa se nasca intr-o familie, sa aiba legal doi parinti si am ales sa facem casatoria civila inainte de nastere. Noi oricum voiam sa ne casatorim anul asta, sa facem nunta, dar pentru ca am ramas gravida, nunta religioasa o vom face anul viitor”, ne-a spus fericita Amalia. De cateva luni viitoarea mamica se afla in capitala Frantei pentru ca vrea sa nasca la o clinica particulara care e foarte aproape de casa lor din Paris.

 
 

Urmărește-ne pe Google News