Bucureştenii care s-au aflat duminică, în jurul prânzului, în parcul Izvor au fost surprinşi să-l vadă pe Ilie Năstase la volanul BMW-ului, conducând fără nici o problemă pe alei. După ce a dat o tură de parc şi a făcut slalom printre biciclişti, fostul mare tenismen a plecat, fără să-i dea nici o explicaţie paznicului, care în zadar a alergat după el pentru a-l atenţiona că nu are voie să intre cu maşina în parc.

Cum a putut Ilie Năstase să intre cu autoturismul pe aleile unui parc, de parcă acesta ar fi fost proprietate privată? “În România nu sunt reguli şi mi-e greu să mă obişnuiesc”, declara, la sfârşitul lunii august, Năstase la un post de televiziune, imediat după episodul în care a înjurat şi a ameninţat o jurnalistă din Timişoara.

Amenda este cuprinsă între 3.000 şi 5.000 de lei

“În parcuri, accesul maşinilor este strict interzis, conform hotărârii de consiliu nr. 114 din 2004, fiindcă zona verde trebuie protejată. Ştim cu toţii că mediul în care trăim e tot mai poluat şi, ca atare, trebuie să facem gesturi prin care să protejăm natura, nu să o distrugem”, ne-a declarat Radu Popa (foto), directorul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti. Amenda pentru cei care intră cu maşinile în parcuri este cuprinsă între 3.000 şi 5.000 de lei.

Brigitte a venit la divorţ

Brigitte Sfăt (foto), iubita fostului tenismen Ilie Năstase, s-a prezentat, ieri, la Tribunalul din Timişoara, la termenul divorţului de soţul ei, Ovidiu Torj. Frumoasa brunetă a venit însoţită de mama ei şi de o prietenă, însă Torj, care nu se opune divorţului, ci vrea doar custodia fetiţei lor de 3 ani, nu şi-a făcut apariţia la proces. Magistraţii au hotărât să fixeze un nou termen în proces, pe 18 octombrie, fiindcă Ovidiu Torj nu are domiciliul în România şi din această cauză citaţia trebuia trimisă la adresa din buletin, în Austria.

 
 

Urmărește-ne pe Google News