Seful statului, Traian Basescu, l-a atacat dur, ieri, pe presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, dezvaluind ca acesta ar fi pus la cale anul trecut suspendarea sa din functie, cot la cot cu premierul Tariceanu.
‘Tariceanu a negociat cu PSD-ul, in mod deosebit cu Iliescu, doua lucruri – PNL sa voteze suspendarea presedintelui si sa elimine PD de la guvernare, garantandu-i, in schimb, sustinerea pana la sfarsitul mandatului. A fost unul din obiectivele lui Iliescu, de altfel specialist in lovituri de stat, a spus Basescu.
Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, a negat insa acuzatiile aduse de urmasul sau si a spus ca nu ar vrea ca acesta ajunga paranoic, precum Ceausescu.
„Un om obsedat”
‘Nu eu am fost initiatorul actiunii cu suspendarea, dar se vede ca Basescu este un om dominat de tot felul de obsesii!, a declarat presedintele onorific al PSD.