Mesajul de apreciere al fostului președinte vine ca o lovitură pentru Liviu Dragnea, președintele PSD care a rupt toate relațiile cu SPP-ul, același lucru întâmplându-se la nivelul Executivului.
Astfel, toți demnitarii, de la președinții Camerelor, premier și miniștri au renunțat la paza ofițerilor SPP.
Ion Iliescu a afirmat în mesajul oficial că SPP este ”un serviciu care are deja o tradiţie şi a făcut, nu o dată, dovada capacităţii sale de a răspunde misiunilor care îi sunt încredinţate, atât în plan intern, cât şi în plan extern”.
”SPP a evoluat, şi-a adaptat metodele şi mijloacele de pregătire a luptătorilor şi pe cele de operare la un mediu de securitate în schimbare, cu exigenţe sporite şi cu ameninţări mereu mai variate. În ceea ce mă priveşte, după experienţa pe care o am în relaţia cu instituţia, apreciez în mod special faptul că ea s-a comportat ireproşabil în toţi aceşti ani, îndeplinindu-şi sarcinile fixate prin lege cu profesionalism şi abnegaţie, indiferent de contextul politic sau social. Activitatea serviciului a fost apreciată şi de partenerii noştri, fie că este vorba de oaspeţi ai statului român, fie că este vorba de responsabili politici şi ai ONU din străinătate, care au beneficiat de protecţia SPP”, a scris Ion Iliescu.
Fostul preşedinte și-a exprimat speranța că, în contextul în care se impune discutarea legilor siguranţei naţionale, activitatea serviciului va fi apreciată cum se cuvine şi, prin noile prevederi, i se va oferi cadrul necesar valorificării experienţei pe care a acumulat-o în aceşti ani, prin munca angajaţilor săi.
„Serviciul de Protecţie şi Pază este în slujba statului român, nu în slujba unui lider politic sau a altuia, care au mandate limitate. Activitatea sa nu trebuie, nu are de ce să fie legată de ciclurile electorale. SPP trebuie să îşi îndeplinească misiunile încredinţate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, organism colectiv de decizie, în care sunt reprezentaţi toţi cei care au responsabilităţi în domeniul siguranţei naţionale”, a mai subliniat preşedintele de onoare al PSD, care transmite „felicitări şi cele mai sincere urări de bine cu ocazia Zilei Serviciului de Protecţie şi Pază”.
Nu este prima dată când Iliescu ia apărarea SPP-ului, în conflictul cu Dragnea.
El a transmis recent că Trecerea Serviciului în subordinea MAI nu ar face decât să genereze noi polemici, oamenii politici să acționeze instituțional.
”Am remarcat în aceste zile o polemică în spațiul public, al cărei obiect îl reprezintă activitatea Serviciului de Protecție și Pază. Regret că această polemică privește o instituție de ale cărei servicii am beneficiat încă de la înființarea ei, și care s-a comportat ireproșabil în toți acești ani, îndeplinindu-și sarcinile fixate prin lege cu profesionalism și abnegație, indiferent de contextul politic sau social. De altfel, activitatea Serviciului a fost apreciată și de partenerii noștri, fie că este vorba de oaspeți ai statului român, fie că este vorba de responsabili politici și ai ONU din străinătate, care au beneficiat de protecția SPP”, a scris Ion Iliescu.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat că SPP ar trebui să se afle în subordinea Ministerului de Interne, şi nu a şefului statului, așa cum prevede legislația, în prezent.
Afirmația lui Tăriceanu vine în contextul scandalului legat de renunțarea de către Guvern a protecției SPP, în urma unor afirmații ale președintelui PSD Liviu Dragnea, care l-a acuzat pe directorul Serviciului, Lucian Pahonțu, că s-a implicat în activitatea politică a PSD-ului.
Șeful Serviciului pentru Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, a devenit ținta celor de la PSD, după ce președintele partidului, Liviu Dragnea l-a acuzat că s-a implicat în relațiile din interiorul PSD.
Liviu Dragnea a afirmat că mai mulți colegi din PSD l-au avertizat că șeful SPP, Lucian Pahonțu, a fost „implicat în mai mult decât e cazul”. Președintele PSD a afirmat că Pahonțu i-ar fi transmis lui Paul Stănescu că el o „executat, undeva prin martie”.
PSD-ALDE au decis înființarea unei comisii speciale pentru anchetarea șefului SPP, însă aceasta a fost declarată neconstituțională de către jduecătorii CCR.