Mesajul lui Ion Iliescu, inculpat în dosarul Revoluției, despre evenimentele din decembrie 1989: "Politicul trebuie să reziste tentaţiei autoritarismului"

„Se împlinesc 29 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989, un act de demnitate al poporului român, care îşi va păstra semnificaţia în timp, indiferent de manipulările mediatice şi politice, indiferent de ceea ce spun şi vor spune detractorii ei. O revoluţie este în acelaşi timp un eşec şi o victorie. Un eşec al vechiului sistem politic, incapabil de dialog cu cetăţenii, incapabil să mai administreze o ţară şi, nu în cele din urmă, rupt de realitate şi surd la vocea poporului. O Revoluţie este o victorie a voinţei populare, a nevoii de schimbare”, afirmă Ion Iliescu.

El consideră că, atunci când se uită ce s-a întâmplat într-un regim dictatorial, pot apărea condiţiile unor schimbări violente, deoarece „ruptura între baza şi elitele societăţilor se adânceşte, iar binele public este pus între paranteze”.

„România trebuia să se schimbe în 1989. Putea s-o facă paşnic, dacă reuşea să construiască o alternativă la guvernarea momentului, iar puterea de atunci ar fi acceptat un partener de dialog pentru o ieşire negociată din totalitarism, precum s-a întâmplat în Polonia. (…) Am avut, în aceşti 29 de ani, începând cu zilele revoluţiei, atât momente impresionante de solidaritate, dar şi momente de vrajbă, de divizare, de confruntare. Cu toate acestea am reuşit să îndeplinim, punct cu punct, Programul Revoluţiei, enunţat în seara zilei de 22 decembrie 1989”, consideră Iliescu.

Meci pierdut de Mario Iorgulescu în instanţă: Judecătoria Sectorului 3 i-a respins revizuirea condamnării care îl ţine pe lista fugarilor căutaţi de poliţie
Recomandări
Meci pierdut de Mario Iorgulescu în instanţă: Judecătoria Sectorului 3 i-a respins revizuirea condamnării care îl ţine pe lista fugarilor căutaţi de poliţie

În opinia sa, ţara noastră s-a schimbat foarte mult, atât în bine, cât şi în rău, iar în prezent cel mai mare pericol pentru democraţie, şi în România, dar şi în Europa, îl reprezintă adâncirea inegalităţilor economice şi sociale, ceea ce ajută mişcările populiste, naţionaliste şi extremiste să atragă simpatizanţi.

„Adevăratul omagiu şi manifestarea recunostinţei faţă de cei care au reusit să ne aducă libertatea după decenii de totalitarisme este păstrarea democraţiei şi a libertăţii. Politicul trebuie să reziste tentaţiei autoritarismului, antecamera totalitarismului. Împreună, şi dincolo de ce ne desparte, până la urmă în mod firesc, putem şi trebuie să apărăm ceea ce am câştigat în decembrie 1989 şi în acelaşi timp să corectăm ceea ce am făcut greşit, de atunci până acum”, a mai scris Ion Iliescu, pe blog.

Ion Iliescu a fost inculpat, vineri, în Dosarul Revoluției. Fostul președinte al României este acuzat de crime împotriva umanității. De asemenea, procurorii Parchetului General au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și față de Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil (Cico) Dumitrescu, în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989.


Citeşte şi:

Motivarea deciziei CCR în cazul Diana Șoșoacă, prin care i s-a interzis candidatura la președinție: „Luările de poziție oficiale amenință ordinea constituțională”
Recomandări
Motivarea deciziei CCR în cazul Diana Șoșoacă, prin care i s-a interzis candidatura la președinție: „Luările de poziție oficiale amenință ordinea constituțională”

Tăcerea e de aur: statul a dat aproape jumătate de milion de euro pentru 7 deputaţi care n-au scos un cuvânt în plen timp de doi ani

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”
Știrileprotv.ro
Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”
Cum arată și cu ce se ocupă Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. După divorț, medicul a început relația cu Monica Bârlădeanu: „Viața noastră a fost foarte afectată de...”
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. După divorț, medicul a început relația cu Monica Bârlădeanu: „Viața noastră a fost foarte afectată de...”
Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Libertateapentrufemei.ro
Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E otrăvitoare și letală pentru om. Medicul Tudor Ciuhodaru: „Nu vă jucați cu așa ceva”
FANATIK.RO
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E otrăvitoare și letală pentru om. Medicul Tudor Ciuhodaru: „Nu vă jucați cu așa ceva”
Ianis Hagi, descris într-un singur cuvânt de scoțieni după ce a fost înger și demon pentru Rangers
GSP.RO
Ianis Hagi, descris într-un singur cuvânt de scoțieni după ce a fost înger și demon pentru Rangers
Fabrica din România care oferă salarii compensatorii pentru angajații săi. Compania vrea ca 800 de oameni să-și dea demisia până la sfârşitul anului
FANATIK.RO
Fabrica din România care oferă salarii compensatorii pentru angajații săi. Compania vrea ca 800 de oameni să-și dea demisia până la sfârşitul anului
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
AJUTOR de încălzire pentru PENSIONARI. Cum se acordă BANII pentru PLATA FACTURILOR sau achiziția de LEMNE DE FOC
Financiarul.ro
AJUTOR de încălzire pentru PENSIONARI. Cum se acordă BANII pentru PLATA FACTURILOR sau achiziția de LEMNE DE FOC
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Observatornews.ro
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția
HOROSCOP
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI