O fotografie postată pe Instagram în urmă cu două zile de fostul membru al Marinei Regale, Sioned Taylor, dar și de un alt utilizator, o arată pe prințesa Latifa stând la o masă și servind cafea alături două prietene, în ceea ce se pare a fi Mall of the Emirates din Dubai.

Fotografia postată pe Instagram nu conține metadate, care să arate data și ora la care a fost făcută, în schimb, un cinematograf din fundal are un anunț despre filmul Demon Slayer, „Mugen Train”, care a fost lansat în Emiratele Arabe Unite pe 13 mai.

Prietenii prințesei Latifa, pe numele ei complet Latifa bint Mohammed bin Rashid Al Maktoum din Dubai, au declarat pentru BBC că fotografia este autentică.

Despre prințesa Latifa nu s-a mai auzit nimic, după ce la mijlocul lunii februarie a înregistrat un videoclip distribuit în mass-media, în care spunea că este ținută ostatică și că se teme pentru viața ei.

De asemenea, prințesa Latifa nu a mai fost văzută în public de la sfârșitul anului 2018.

„Acest lucru indică faptul că EAU nu intenționează să-i permită prințesei Latifa să se întoarcă la viața publică, așa cum s-a menționat în ultima declarație”, a precizat Radha Stirling, fondatorul unui grup pentru drepturile omului.

Emiratele Arabe Unite au refuzat solicitările repetate ale mass-media și au ignorat în mare parte pledoariile Organizației Națiunilor Unite.

În vârstă de 35 de ani, prințesa Latifa a fugit din Dubai la începutul anului 2018, acuzându-l pe tatăl ei, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, de abuz.

Împreună cu un prieten, prințesa Latifa a plecat cu mașina în Oman, apoi au folosit skijet-uri pentru a ajunge pe iahtul Nostromo, cu care au navigat pe Oceanul Indian spre Goa, în India.

La opt zile după evadare, prințesa Latifa a fost reținută și trimisă cu forța în țara natală, după ce mai mulți membri ai forțelor speciale din India și din Emiratele Arabe Unite au interceptat nava în largul coastei Indiei, folosind bărci cu motor și un elicopter.

Se crede că de atunci prințesa a fost ținută împotriva voinței sale la ordinele șeicului, care este conducătorul Dubaiului și prim-ministru al EAU.

Luna trecută, ONU a anunțat că Emiratele Arabe Unite nu au reușit să ofere dovezi convingătoare că Latifa este încă în viață.

Devenită, în 2004, a şasea soţie a suveranului emiratului, Haya a creat senzaţie în 2019 după ce a fugit la Londra împreună cu cele două fiice ale cuplului.

În martie 2020, justiţia britanică a stabilit că emirul Dubaiului a comandat răpirea a două dintre fiicele sale, Latifa şi Shamsa. Despre ultima, care ar avea acum 39 de ani, nu se mai știe nimic de atunci.

FOTO: Instagram

 
 

Urmărește-ne pe Google News