Camerele de supraveghere de la un spital din orașul italian Ancona au surprins momentul în care o asistentă medicală se urcă în patul în care se afla un bebeluș infectat cu COVID, pentru a-l alina, informează site-ul local CentroPagina.it.
Scena a devenit virală pe rețelele de socializare din Italia. Asistenta medicală Katia Sandroni a fost surprinsă echipată în costum de protecție anti-COVID, ghemuită lângă bebeluș. Acesta era singur, după ce a fost confirmat cu COVID-19.
Imaginea a fost chiar trimisă mamei bebelușului, la rândul ei infectată cu COVID-19, pentru a o asigura că micuțul de 7 luni este în siguranță.
Nu m-am gândit de două ori, m-am apropiat să-l consolez. Părea că are nevoie de contact uman și nu m-am gândit de două ori, am tras bara în jos și am stat lângă el.
Asistenta Katia Sandroni:
După ce imaginea a devenit virală, asistenta a spus că a primit „o mulțime de mesaje” de încurajare.
„Am primit atât de multe complimente, iar cineva mi-a scris: „Katia bună, continuă”. În fotografie eram eu, dar toți colegii mei au făcut același lucru în toată perioada în care copilul a fost internat în spital”, a mărturisit Katia Sandroni.
Părinții copilului au trimis o scrisoare de mulțumire medicilor din secție, pentru umanitatea arătată față de fiul lor.
Micuțul Matteo Maurizio a fost internat pe 3 martie în urma unor probleme intestinale care au făcut necesară efectuarea unei intervenții chirurgicale. Între timp, el a fost externat, iar acum este alături de părinții lui.