Imaginea, făcută în duş, înfăţişează un tată care-şi ţine copilul în braţe, ambii fiind, din câte se pare, goi. Fotografia a fost postată pe Facebook chiar de către mama băieţelului şi a iscat un val de reacţii, mulţi dintre cei care au văzut-o fiind de părere că este indecentă.
Femeia a explicat însă că soţul ei nu făcea decât să-şi ţină copilul în apă pentru a încerca să îi scadă febra, micuţul fiind, atunci, foarte bolnav.
„Era în noiembrie 2014, iar Fox a fost internat în acea noapte în spital pentru că fusese infectat cu salmonela. Thomas a stat cu el ore întregi sub duş, încercând să-i scadă febra. A fost un moment important pentru noi, ca părinţi. Am stat şi eu în duş cu ei şi am fost copleşită de scena din faţa mea. Acest soţ şi partener şi tată… A fost atât de răbdător, atât de iubitor şi de puternic cu micul nostru copil în poala lui. Nu e nimic sexual în această imagine. Nici măcar nu se văd părţile intime”, a menţionat Heather Whitten, mama copilului, pe Facebook.
Deşi femeia a explicat clar contextul fotografiei, comentariile negative nu au întârziat să apară, existând chiar persoane care cred că ea are o tentă de pedofilie. Fotografia a fost dată jos de pe Facebook, dar a fost repusă după scurt timp, iar reprezentanţii reţelei de socializare şi-au cerut scuze.